Autostrăzi. Câți kilometri ar mai putea avea România în 2020

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Marea Britanie suspendă implementarea autostrăzilor fără bandă de urgență
Marea Britanie suspendă implementarea autostrăzilor fără bandă de urgență
În orice situaţie mă veţi găsi, aici sau la minister, nu mă veţi vedea să-mi asum precum doamna Rovana Plumb 180 de kilometri de autostradă, ci vreau să fac o evaluare pe fiecare lot în parte, cu stadiu fizic, cu stadiu financiar, a declarat, miercuri, ministrul desemnat al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, după audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Întrebat de jurnalişti câţi kilometri de autostradă va da în trafic până la finele mandatului său, Bode a răspuns: "În orice situaţie mă veţi găsi, aici sau la minister, nu mă veţi vedea să-mi asum, precum doamna Plumb, 180 de km de autostradă şi am 118 km de şantier".

"Vreau să fac o evaluare pe fiecare lot în parte, cu stadiu fizic, cu stadiu financiar, să văd, dacă aşa cum corect au spus unii colegi, de ce nu sunt plătiţi subcontractorii. Nu pot să vă spun astăzi, nu cred că ar fi serios din partea mea să îmi asum câteva obiective care mai sunt în execuţie lăsate cu bombe la tot pasul de către guvernarea PSD. Vă asigur, însă, că după ce fac evaluarea pe fiecare tronson, pe fiecare obiectiv în parte, vă voi spune clar: în anul 2020 avem şanse să dăm în trafic, nu ştiu, 63 de km de autostradă, dar doar după ce vedem exact fiecare tronson în parte", a adăugat acesta.

De asemenea, ministrul desemnat a precizat că va trebui făcută o analiză urgentă pe proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov, care se dorea a fi realizat în parteneriat-public privat de către fosta guvernare PSD.

Citește și Boloş: Proiecte de 4 miliarde de euro pe zona de apă, va fi an greu

"Pe Comarnic-Braşov va trebui să facem o analiză urgentă să vedem unde au ajuns, în ce stadiu au ajuns cu acest PPP, pe care eu am spus public că nu-l susţin deoarece generează, aşa cum am văzut rapoarte ale Comisiei Europene, generează costuri suplimentare duble în multe situaţii, reducerea numărului de kilometri, perioadă de implementare foarte-foarte mare, dublă faţă de cât estimau iniţial. Această formă de PPP nu o susţin. Am spus, pe Comarnic-Braşov vom cere un punct de vedere din partea Comisiei Europene şi aprobarea Comisiei, iar dacă BEI, BERD, Banca Mondială, instituţiile financiare internaţionale vor dori să intre ca parteneri în a susţine acest proiect eu cred că se poate realiza şi în PPP, dar împreună cu partenerii europeni, nu aşa cum au vrut, lipsit de orice transparenţă, cei de la PSD să promoveze acest proiect", a mai spus Lucian Bode.

Întrebat dacă intenţionează gând să meargă şi el pe şantiere, Bode a răspuns afirmativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa

pixel