AVERTIZARE ONU! Ce pericol ne paște din cauza crizei provocate de Covid-19

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) a avertizat miercuri cu privire la riscurile crescute ale traficului de persoane
Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) a avertizat miercuri cu privire la riscurile crescute ale traficului de persoane
Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) a avertizat miercuri cu privire la riscurile crescute ale traficului de persoane din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus care face ca victimele să fie şi mai vulnerabile, relatează AFP.

"În condiţiile în care (criza provocată de) COVID-19 restricţionează circulaţia, absoarbe resursele destinate aplicării legii şi reduce serviciile publice şi sociale, victimele traficului de persoane au şi mai puţine şanse să poată scăpa şi să găsească ajutor", a declarat Ghada Wali, director executiv al UNODC, citată într-un comunicat.

Noul virus. Cu ce se ocupă, de fapt, laboratorul din Wuhan

Oficialul ONU a cerut ţărilor să menţină deschise adăposturile şi liniile telefonice de urgenţă, să asigure accesul la instanţe şi capacitatea de acţiune a unităţilor de luptă împotriva traficului de persoane.

Un studiu recent realizat de UNODC arată că închiderea frontierelor împiedică unele victime să se întoarcă acasă. Victimele se confruntă, de asemenea, cu întârzieri în procedurile legale şi riscă alte rele tratamente sau să fie abandonate de către răpitorii lor.

În acelaşi timp, numărul copiilor obligaţi să cerşească sau să caute mâncare pe străzi creşte în prezent deoarece şcolile sunt închise şi nu mai pot oferi adăpost şi un loc unde să mănânce, se arată în comunicat.

UNODC a avertizat că traficanţii "ar putea deveni mai activi şi ar putea viza persoanele care au devenit şi mai vulnerabile, deoarece şi-au pierdut sursa de venit ca urmare a măsurilor luate pentru stoparea răspândirii coronavirusului".

Conform raportului UNODC pe 2018 privind traficul de persoane, exploatarea sexuală şi munca forţată constituie principalele forme de trafic, care afectează în special femeile şi fetele. Una din trei victime ale traficului este un copil.

Numărul total al victimelor traficului de persoane s-a apropiat de 25.000 în 2016, potrivit UNODC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu

pixel