BNR: Piața muncii din România, un risc structural pentru economie
Piața muncii din România intră...
Împiedicată de pandemia COVID-19, apoi de războiul din Ucraina și de creșterile inflației și ale ratelor dobânzilor care au urmat în întreaga lume, evoluția economică globală pare să fie cea mai slabă din ultimii 30 de ani, arată instituția, citată de Reuters.
PIB-ul mondial va crește probabil cu 2,4% în acest an, a prognozat Banca Mondială în cel mai recent raport privind perspectivele economice globale. Aceasta se compară cu 2,6% în 2023, 3% în 2022 și 6,2% în 2021, când a existat o revenire odată cu sfârșitul pandemiei.
Acest lucru ar face ca în perioada 2020-2024 creșterea să fie mai slabă decât în anii crizei financiare globale din 2008-2009, criza financiară asiatică de la sfârșitul anilor 1990 și recesiunile de la începutul anilor 2000, a declarat pentru reporteri Ayhan Kose, economist șef adjunct al Băncii Mondiale.
Acesta prognozează pentru 2025 o creștere globală ușor mai mare, de 2,7%, estimare care a fost marcată în scădere față de prognoza din iunie, de 3%, din cauza încetinirii anticipate în rândul economiilor avansate.
Obiectivul Băncii Mondiale de a pune capăt sărăciei extreme până în 2030 pare acum în mare parte imposibil de atins, activitatea economică fiind frânată de conflictele geopolitice.
"Fără o corecție majoră a cursului, anii 2020 vor rămâne în istorie ca un deceniu de oportunități irosite", a declarat economistul-șef al Grupului Băncii Mondiale, Indermit Gill, într-un comunicat.
"Creșterea pe termen scurt va rămâne slabă, lăsând multe țări în curs de dezvoltare - în special cele mai sărace - blocate într-o capcană, cu niveluri mari de îndatorare și un acces dificil la hrană pentru aproape una din trei persoane", a adăugat Gill.
Perspectivele slabe din acest an vin după ce, în iunie, creșterea globală din 2023 a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât cea prognozată, deoarece economia SUA a înregistrat performanțe peste așteptări datorită cheltuielilor de consum puternice.
Situația din zona euro este considerabil mai sumbră, cu o creștere prognozată pentru acest an de 0,7%, după ce prețurile ridicate la energie au dus la o creștere de doar 0,4% în 2023. Condițiile mai stricte de creditare au determinat o reducere cu 0,6 puncte procentuale a perspectivelor zonei euro pentru 2024 față de prognoza băncii din iunie.
În această ecuație, China contribuie, de asemenea, asupra perspectivelor globale, deoarece prognoza pentru creșterea a încetinit la 4,5% pentru 2024. Acest lucru marchează cea mai lentă expansiune economică a țării în peste trei decenii, în afara anilor de pandemie.
Economiile în curs de dezvoltare ca grup sunt prognozate să crească cu 3,9% în acest an, în scădere de la 4,0% în 2023 și cu un punct procentual sub media lor din anii 2010.
Acest ritm nu este suficient pentru a scoate din sărăcie populația în creștere a planetei, iar Banca Mondială a declarat că, până la sfârșitul anului 2024 una din patru țări în curs de dezvoltare vor fi mai sărace decât erau în 2019, înainte de pandemie.
Banca Mondială a declarat că o modalitate de a stimula creșterea, în special în țările cu piețe emergente și în curs de dezvoltare, ar fi accelerarea investițiilor anuale necesare pentru tranziția la energie curată și adaptarea la schimbările climatice.
Însă realizarea unor astfel de accelerări necesită, în general, reforme cuprinzătoare, inclusiv reforme structurale pentru a extinde comerțul transfrontalier și fluxurile financiare și îmbunătățiri ale cadrelor de politică fiscală și monetară, au mai spus oficialii băncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața muncii din România intră...
Controale mai dure, camere...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Românii nu mai cred în...
Directoratul Național de...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...