Banca Mondială prognoza sumbră pentru România. Creştere economică modestă până în 2027

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Guvern sediu
Guvern sediu
Economia românească va înregistra un avans de 1,3% în acest an, faţă de un nivel de 2,1% previzionat în luna ianuarie, conform celui mai recent raport privind "Perspectivele Economice Globale" (Global Economic Prospects), publicat marţi de Banca Mondială.

De asemenea, în 2026 creşterea PIB-ului României ar urma să fie de 1,9%, faţă de un nivel de 2,6% prognozat în ianuarie de Banca Mondială. Creşterea economică ar urma să se îmbunătăţească în 2027, până la un avans de 2,5%.

Potrivit instituţiei financiare internaţionale, spre deosebire de alte regiuni, şi în pofida unui mediu extern dificil, creşterea economică în Europa Centrală este prognozată să se consolideze la 2,4% în 2025. Noul pachet fiscal adoptat în Germania ar putea ajuta la contracararea unora din frânele externe, ceea ce ar putea fi în beneficiul regiunii, care trimite aproximativ 22% din exporturile sale către Germania, în special Polonia şi România.

La nivel global, Banca Mondială şi-a redus estimările privind creşterea economiei mondiale cu 0,4 puncte procentuale, până la 2,3%, subliniind că tarifele mari şi incertitudinea sporită creează probleme pentru aproape toate economiile.

În raportul publicat marţi, Banca Mondială şi-a redus estimările pentru aproape 70% din toate economiile, inclusiv pentru SUA, China şi Europa, precum şi pentru şase regiuni emergente, de la nivelurile preconizate în urmă cu doar şase luni, înainte de preluarea mandatului de către Donald Trump.

Chiar dacă nu se aştepată la o recesiune, instituţia financiară internaţională a subliniat că, în acest an, ritmul de creştere a economiei mondiale va fi unul din cele mai slabe din ultimele decenii, cu excepţia recesiunii din 2008. Până în 2027, creşterea PIB-ului mondial este aşteptată să atingă o medie de doar 2,5%, cel mai slab ritm de creştere pentru orice deceniu de după 1960.

De asemenea, Banca Mondială estimează că inflaţia mondială este aşteptată să ajungă la 2,9% în 2025, rămânând peste nivelul pre-COVID, date fiind majorările de tarife şi situaţia tensionată de pe piaţa muncii.

"Riscurile la adresa perspectivelor mondiale rămân orientate ferm în jos", subliniază Banca Mondială. Instituţia a calculat că o nouă majorare cu 10 puncte procentuale a tarifelor americane, peste nivelul de 10% deja implementat, şi un răspuns proporţional din partea altor ţări, ar putea şterge alte 0,5 puncte procentuale din prognoza pentru 2025.

Banca Mondială este ultima instituţie internaţională care şi-a revizuit prognozele de creştere, ca urmare a politicilor comerciale haotice ale lui Trump, chiar dacă oficialii americani insistă că orice consecinţe negative vor fi contracarate de creşterea investiţiilor şi reducerile de taxe care urmează să fie aprobate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel