Bilete de tren pentru STUDENȚI. Ce scrie Proiectul Ordonanței de Urgentă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministerul Finanţelor a publicat luni proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede îngheţarea pensiilor în acest an, neacordarea de vouchere de vacanţă în instituţiile şi autorităţile publice şi eliminarea sporului primit de angajaţii din prefecturi implicaţi în activităţi de combatere a pandemiei Covid 19.

Proiectul de act normativ mai prevede că studenţii vor plăti jumătate din preţul biletelor pentru călătoria cu trenul şi propune, de asemenea, amânarea până în primăvara anului viitor, a aplicării Legii personalului feroviar. Potrivit iniţiatorilor, neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1% din Produsul Intern Brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanţelor publice.

Astfel, documentul prevede că valoarea punctului de pensie se menţine la 1.442 în acest an, iar începând din 2022 punctul de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

"Modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menţine la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării şi data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Cât priveşte sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, acesta nu va mai fi acordat pe motiv că a creat o situaţie discriminatorie şi a generat nemulţumiri în rândul altor categorii de personal din instituţii publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a Covid 19.

Citește și Vaccinarea devine obligatorie în România? Ce spun oficialitățile

"Abrogarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situaţie discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituţii publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 şi a generat nemulţumiri în rândul acestora", se precizează în documentul citat.

Potrivit proiectului citat, Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, care ar fi trebuit aplicată din primăvara acestui an, va intra în vigoare în aprilie 2022. Motivaţia este aceea că Legea menţionată instituie pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituţiilor publice cât şi din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială şi de asistenţă socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creşterea compensaţiei serviciului public de transport feroviar de călători şi a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Proiectul de OUG mai prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel