"Într-o lume a întâlnirilor programate mai degrabă online şi a presiunii de a lăsa o primă impresie perfectă, românii optează totuşi pentru autenticitate. Un studiu recent analizează dinamica întâlnirilor romantice din perspectiva alegerilor de consum, dezvăluind că berea este un indicator al intenţiei de a crea conexiuni reale încă de la prima întâlnire, fiind preferată de cei care vor să înlocuiască formalismul cu autenticitatea", relevă cercetarea realizată de Reveal Marketing Research, la solicitarea Centrului de Studii despre Bere.
Astfel, potrivit rezultatelor obţinute, unu din doi români a ales să consume bere în timpul întâlnirilor romantice, un obicei practicat "frecvent" de 18% dintre aceştia şi "ocazional" de 32%. Deşi bărbaţii rămân principalii promotori ai acestui context (58%), un segment semnificativ de femei (43%) fac această alegere.
Mai mult, unul din trei români a avut o primă întâlnire "la o bere", fiind un context preferat în special de bărbaţi (39%) şi segmentul de vârstă 25 - 44 de ani (37% - 38%). În majoritatea covârşitoare a cazurilor (83%), respondenţii care au avut această experienţă au considerat-o ca fiind plăcută şi relaxantă.
În cazul femeilor, această percepţie aparţine chiar unui procent mai mare, de (84%).
"Studiul ne demonstrează că berea îşi consolidează rolul de liant social, fiind un adevărat catalizator al autenticităţii şi în context romantic. Berea este în mod clar alegerea celor care vor să transforme o simplă primă întâlnire într-o conexiune reală, oferindu-le libertatea de a fi ei înşişi în faţa unui potenţial viitor partener, inclusiv prin băutura pentru care optează. De multe ori, formalismul primei întâlniri dispare de-abia după ce unul dintre cei doi spune: 'Ştii ceva? Eu aş bea o bere'", spune preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Corina-Aurelia Zugravu.
Atmosfera pe care alegerea berii o creează contează foarte mult, iar 53% dintre cei chestionaţi sunt de părere că berea contribuie direct la o atmosferă mai relaxată. Această opinie este susţinută cu precădere de bărbaţi (61%) şi de tinerii din segmentul 25 - 34 ani (59%).
"Ea îşi comandă o bere, iar în ochii lui gestul capătă o notă de autenticitate - studiul scoate în evidenţă o corelaţie directă dintre alegerea băuturii şi percepţia asupra partenerului", susţin autorii studiului.
Conform cercetării de piaţă, bărbaţii apreciază femeile care comandă bere, considerându-le mai prietenoase şi deschise (42%), dar şi relaxate, autentice (42%). De fapt, pentru 34% dintre bărbaţi, acest gest influenţează percepţia asupra partenerei într-un sens pozitiv.
La rândul lor, 40% dintre femei îi văd pe bărbaţii care comandă bere ca fiind mai relaxaţi şi autentici, în timp ce 26% apreciază gestul ca fiind unul deschis şi neprotocolar.
"Alegerea berii la prima întâlnire se dovedeşte un limbaj universal al încrederii. Această corelaţie directă demonstrează că, în datingul modern, berea nu este doar o băutură, ci un semnal de relaxare care îmbunătăţeşte percepţia reciprocă şi favorizează o conexiune reală", consideră directorul general Reveal Marketing Research, Marius Luican.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în luna ianuarie 2026, pe un eşantion reprezentantiv naţional de 1.007 respondenţi, cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet. Marja de eroare este de +/- 3,1%.
Centrul de Studii despre Bere este o iniţiativă interdisciplinară care explorează profunzimea socială, culturală şi istorică a consumului de bere din România. Activitatea sa se concentrează pe rolul berii ca liant social - o băutură care de secole aduce oamenii împreună în jurul poveştilor, tradiţiilor şi momentelor comune. Obiectivul centrului constă în investigarea şi promovarea modului în care berea contribuie la bunăstarea socială, la formarea relaţiilor interumane şi la construirea comunităţilor, atât în context tradiţional, cât şi modern.
Centrul de Studii despre Bere este rezultatul demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina - Aurelia Zugravu, profesor universitar doctor în cadrul UMF "Dr. Carol Davila", căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar general, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Banca Națională a României a...
Europa pierde teren în fața SUA...
Curtea Constituțională a...
Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...
Creșterea spectaculoasă a...
Oficiul Român pentru Drepturile...
Un român din doi a ales să consume bere în timpul...
Platformele chineze de comerț...
Prețurile aurului și ale altor...
Guvernul este nevoit să decidă...
Gigantul auto Ford a...
Temerile legate de impactul...
Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...
România își schimbă strategia...
Sistemul de pensii private...
Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...
Parlamentul European și-a...