''Încă nu avem acel progres semnificativ pe care-l cerem pentru a aproba un acord'' privind retragerea din UE, a declarat numărul doi al Partidului Laburist, John McDonnell, amintind că o uniune vamală cu UE este esenţială pentru ca laburiştii să susţină un acord privind Brexitul, ceea ce însă conservatorii eurosceptici refuză categoric. Întrebat dacă estimează că în aceste condiţii negocierile cu conservatorii sunt compromise, el a răspuns: ''Le-am purtat cu bună credinţă şi am făcut tot ce era posibil pentru a încerca să obţinem un compromis tradiţional britanic''.
John McDonnell a mai spus că o scrisoare semnată de foşti miniştri conservatori - printre care şi Boris Johnson, unul dintre posibilii înlocuitori ai Theresei May -, prin care aceştia îi cer premierului să respingă o uniunea vamală cu UE nu ajută aceste negocieri. Mai mult, ''aceasta nu ne inspiră încredere că am putea obţine un acord care să reziste mai mult de câteva luni'', a adăugat politicianul laburist, manifestându-şi teama că o eventuală înţelegere cu Theresa May ar putea să nu mai fie aplicată de un viitor premier conservator.
Citește și Theresa May stabilește data la care va demisiona
Theresa May şi-a oferit demisia în schimbul votării de către Camera Comunelor a unui acord privind Brexitul, după ce legislativul a respins de trei acordul pe care şefa executivului l-a negociat cu Bruxelles-ul. Deputaţii pro-europeni (laburişti, liberal-democraţi şi o parte a celor conservatori) consideră că acesta ar menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului (în speciali conservatori şi membri ai partidului nord-irlandez DUP) estimează că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.
Prin urmare, după ce liderii europeni au acceptat amânarea Brexitului până pe 31 octombrie, Theresa May a iniţiat negocieri cu liderul laburist Jeremy Corbyn în încercarea de a conveni o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susţinut de o majoritate în Camera Comunelor. Dar, cu toate că părţile vorbesc despre unele progrese, nu s-a ajuns încă la o înţelegere, în special din cauza divergenţelor pe tema rămânerii într-o uniune vamală cu UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Legea 239/2025, criticată de...
Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...
În luna noiembrie 2025 s-au...
În perioada 1 ianuarie - 30...
Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...
Ministerul Finanțelor a aprobat...
Serviciul internațional de...
Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...
Guvernul britanic, sub presiune...
Alexandru Nazare își prezintă...
Disputa dintre Compania...
România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...
Dumitru Chisăliță, președintele...
Senatul american a votat joi o...
Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...
Guvernul a pus în transparență...
Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...
Bulgaria şi România sunt ţările...
Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor.
Informaţiile zilei de la BNR...
În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...
Cererea globală de cupru,...