Câți români folosesc Paypoint într-un an

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Moneda națională, o revenire frumoasă
Moneda națională, o revenire frumoasă
PayPoint a anunţat, marţi, că a înregistrat în România un volum total de 112,2 milioane tranzacţii în anul financiar încheiat în 31 martie, în creştere cu 16,4% comparativ cu anul precedent.

”Evoluţia are la bază atât integrarea Payzone, cât şi creşteri semnificative pe toate segmentele din portofoliu, de la plăţi facturi (99,1 milioane tranzacţii, în creştere cu 16,2%) sau încărcare electronică (11,9 milioane tranzacţii, în creştere cu 14,4%), până la alte servicii din mediul de retail, în creştere cu 71,4%”, se arată în comunicat.

În decursul anului financiar, PayPoint a semnat acorduri de colaborare cu douăzeci şi şapte de noi furnizori-parteneri, iar în prezent are un portofoliu de 182 de jucători importanţi din industrii variate, cu acoperire locală şi naţională. În acest interval, compania s-a axat pe consolidarea poziţiei sale în segmentele consacrate şi pe dezvoltarea serviciilor noi, precum introducerea plăţilor cu cardul în peste 1.300 de magazine partenere.

”Am lucrat la procesul de integrare al Payzone în afacerea locală PayPoint şi 1.500 dintre cei mai importanţi comercianţi Payzone au ales să migreze la platforma noastră. Am înregistrat creşteri pe toate segmentele de business: plata facturilor, rovinieta, servicii precum transferul de bani, tranzacţiile cu cardul procesate prin terminalele POS PayPoint oferite comercianţilor parteneri si PayPoint Colet Expres. Investiţiile în tehnologie şi servicii noi vor continua să fie o prioritate şi anul acesta, prin implementarea şi lansarea unei noi generaţii de terminale. Plata cu cardul este o alegere strategică pe care ne-am asumat-o şi în care vom continua să investim, pentru beneficiul consumatorilor şi al comercianţilor”, a spus Managing Director PayPoint România, Mugur Dogariu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com

pixel