Florin Cîțu a spuns când vor fi anunțate noile măsuri de relaxare

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Cîțu
Florin Cîțu
Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie vor fi prezentate săptămâna viitoare.

"Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă avem elemente care să ne permită să venim şi cu alte relaxări, le vom face. (...) Nu vom renunţa la nimic. Pornim de acolo şi eu mă uit doar la partea mai bună, ce să adăugăm la hotărârea CNSU, nu să mai scoatem de acolo. România merge într-o direcţie şi nu se poate întâmpla altceva", a spus Cîţu, după ce a vizitat Centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 trebuie accelerată, a subliniat premierul.

"Am văzut câteva acţiuni ale colegilor mei din Guvern şi arată foarte bine. Trebuie să accelerăm campania de vaccinare. Astăzi avem un progres, am eliminat obligativitatea portului măştii în spaţiul public sau în spaţii deschise, în zone neaglomerate tocmai pentru că am avut o campanie de vaccinare care a mers foarte bine, o campanie de vaccinare care s-a văzut într-o rată de pozitivare în scădere şi de aceea am luat aceste măsuri. Avem mai multe măsuri de luat în perioada următoare, toate depind de campania de vaccinare. Cu cât accelerăm campania de vaccinare - e singura soluţie de a scăpa de pandemie - cu atât putem să luăm aceste măsuri mai repede", a spus Cîţu.

El şi-a exprimat speranţa că aceasta va fi prima acţiune a membrilor Guvernului dintr-un lung şir de acţiuni pentru campania de promovare.

"Este o campanie de vaccinare asumată de întreg Guvernul. Este o campanie de vaccinare pentru viaţă, pentru români. Veţi mai vedea câteva acţiuni pe care le vom face în perioada următoare de la Guvern, dar avem nevoie şi de susţinerea societăţii. (...) Cu cât ne vaccinăm mai repede şi avem dozele să ne vaccinăm mai repede, cu atât vom învinge mai repede această pandemie, doar împreună vom învinge pandemia", a arătat premierul.

Florin Cîţu a menţionat că sunt luate în calcul măsuri pentru impulsionarea campaniei de vaccinare.

"Campania de vaccinare are un scop clar: să scăpăm de pandemie. Avem aceste borne, aceste ţinte tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare. Vrem de la 1 iunie să venim cu alte măsuri şi am spus câteva lucruri pe care le luăm în calcul de la 1 iunie. Am luat câteva măsuri înainte să ajungem la 1 iunie tocmai pentru că această campanie de vaccinare a mers mai bine decât ne aşteptam. Împreună cu echipa CNCAV şi ceilalţi şi Ministerul Sănătăţii ne gândim la măsuri pe care să le luăm în perioada următoare pentru a impulsiona campania de vaccinare, una dintre ele este astăzi, în care toţi membrii Guvernului au ieşit în stradă pentru a susţine campania de vaccinare. Vom avea şi săptămâna viitoare altele", a afirmat prim-ministrul.

El s-a declarat convins că până finalul zilei toţi membrii Guvernului vor ieşi să susţină campania de vaccinare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentari
Bani
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...


pixel