Cât costă una dintre puținele case de vânzare din Viscri și cât e cazarea într-o pensiune

Autor: Georgel Simionică
Data actualizării:
Data publicării:
Regele Charles al III-lea și contele Tibor Kalnoky
Regele Charles al III-lea și contele Tibor Kalnoky
Până ca regele Charles al III-lea să cumpere o casă în satul brașovean Viscri, numele acestei localități era necunoscută pentru mulți români și cu atât mai mult o așezare complet necunoscută în străinătate.

Regele a ajuns că achiziționeze casa din Viscri prin intermediul unui prieten foarte apropiat și anume a contelui Tibor Kalnoky.

Cei doi împărtășesc o pasiune comună, cea pentru conservarea istoriei mai precis conservaționismul arhitectural, regele disprețuind deschis modul în care a evoluat arhitectura City-ului londonez unde este prin de clădiri din beton și sticlă.

Acum, dacă cineva vrea să cumpere și doar un petic de pământ trebuie să fie foarte atent și să aibă foarte mulți bani la dispoziție pentru o astfel de investiție.

O casă de vânzare pe care am găsit-o cu greu scotocind prin ”tot internetul” costă 169.000 euro.

Este vorba despre o casă veche săsească ce a fost în mare parte renovată însă mai mult în interior proprietatea având o suprafață de 1.328m².

Cazarea în Viscri costă și aceasta mult, petru o noapte, două persoane trebuie să scoată din buzunar 700 de lei cu mic dejun inclus, într-o locație unde nu sunt acceptați copiii sub 14 ani.

Te-ar putea interesa și:

Regele Charles, vizită în România. Ce proprietăți are în țara noastră Suveranul britanic VIDEO

În urmă cu aproape o lună, o lume întreagă urmărea ceremonia de încoronare a Regelul Charles al III-lea. Acum, suveranul Marii Britanii vine în România.

Conform programului oficial, Regele va fi primit, vineri după amiază, la Palatul Cotroceni, de Președintele Klaus Iohannis. Va fi, practic, singurul moment oficial, restul vizitei, care va dura cinci zile, având un caracter privat, după cum spunea și ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble. 

"Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private", a spus Noble. Citește mai mult AICI

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels

pixel