Cât durează forma asimptomatică de COVID-19? Răspund experții germani

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Răspunsul este chiar interesant
Răspunsul este chiar interesant
Atenția oamenilor de știință german a fost atrasă de trei cazuri de Covid-19, care au durat, nici mai mult, nici mai puțin decât 37 de zile, deși boala a decurs fără simptome. Cercetătorii și-au expus punctele de vedere legate de acest subiect într-un articol publicat în Allergy.

Printre altele, experții germani atrag atenția că este greșit ca o persoană să iasă din izolare după 14 zile, iar absența simptomelor nu înseamnă întotdeauna recuperare, singura dovadă că boala a trecut este rezultatul negativ al testului PCR efectuat la interval de două zile.

În general se știe că pacienții care au suferit o formă severă a infecției cu coronavirus pot rămâne purtători de virus câteva săptămâni, ba chiar luni după însănătoșire. Dar până acum nu se știe cât timp sunt purtători ai virusului SARS-CoV-2 persoanele care au trecut prin boală fără simptome. 

Oamenii de știință au descris cazuri în care doi bărbați în vârstă de 27 și 36 de ani, precum și o femeie în vârstă de 36 de ani, au rămas purtători activi ai virusului în nazofaringe până la 37 de zile, dar nu au prezentat niciun simptom al bolii. În toate cazurile, prezența virusului a fost confirmată prin teste PCR, efectuate la intervale regulate de timp.

În plus, au fost utilizate o serie de alte analize care au confirmat prezența virusului. Acest lucru înseamnă că persoane aparent sănătoase au fost, pentru ceilalți din jur, potențiali purtători periculoși ai virusului timp de două sau mai multe săptămâni. De asemenea, acești pacienți au avut un nivel mai ridicat de anticorpi IgG și IgM decât cei cu simptome pronunțate.

Citește și COVID-19 sau GRIPĂ? Cum le deosebim în această perioadă

Astfel, studiul confirmă faptul că pacienții asimptomatici pot rămâne purtători și distribuitori de virus periculoși timp de mai multe săptămâni, iar acest lucru poate fi descoperit doar folosind un test PCR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor
Reclamele false umplu buzunarele Meta
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Elon Musk
Bursa de Valori București

BVB închide pe verde, dar cu frâna trasă la tranzacții

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Case de schimb valutar
Florin Barbu
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...


pixel