CAUCIUCURI de vară. Tot ce trebuie să știi. Există riscuri

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Când temperaturile trec de 7 grade Celsius, cauciurile de iarnă trebuie schimbate cu cele de vară. 

Mulți dintre șoferi preferă să circule cu cauciucuri allseason tot anul, fie cu cele de iarnă. Acest lucru nu este tocmai indicat, întrucât atunci când temperaturile cresc peste 7 grade Celsius, cauciucurile pot fi înlocuite, trecându-se la cele de vară. Și iată care sunt motivele.

Înainte de toate, când temperaturile cresc, anvelopele de vară oferă o siguranță superioară comparativ cu cele de iarnă. Mai ales în condiții de carosabil umed. Pe lângă faptul că performanța de frânare este mai scăzută pentru cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este ud, acestea se pot uza mai repede la temperaturile ridicate, vara.

În consecință, uzura fiind mai mare, cauciucurile vor necesita o înlocuire mai rapidă, atunci când se va circula cu ele pe tot parcursul anului. Mai mult decât atât, este foarte probabil, să fie nevoie și de o vizită la un service specializat pentru verificări. Tocmai de aceea, se recomandă ca schimbarea anvelopelor să se realizeze de două ori pe an, odată cu schimbarea sezonului, cât și la nevoie.

Întreaga strategie care stă în spatele producției anvelopelor de vară aduce numeroase avantaje, precum:

- manevrare mai bună a mașinii atât pe vreme uscată, cât și în condiții ploioase, prin aderența crescută pe ambele tipuri de suprafață;

- stabilitate ridicată în timpul frânării;

- distanță mai mică de frânare;

- suport sporit în luarea virajelor;

- eficiență mărită când vine vorba despre consumul de carburant (anvelopele determină aproximativ 20% din consumul de carburant al unei mașini);

- zgomot mai puțin datorită rezistenței la rulare mai scăzută a mașinii.

Citește și Cauciucuri de iarnă 2021. Schimbare uriaşă în acest an, mare atenţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel