CCIR - Protocol de colaborare cu Ministerul Educației

Autor: Crişan Andreescu
Data publicării:
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat, în data de 09 mai 2024, un protocol de colaborare cu Ministerul Educației privind promovarea antreprenoriatului în școli, prin organizarea și implementarea proiectului “Învață de la antreprenori”.

Proiectul a fost inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în cursul anului 2023, și implementat deja într-o fază de testare la nivelul acestui județ, prin colaborarea cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Protocolul dintre CCIR si Ministerul Educației are ca scop principal promovarea în rândul elevilor din învățământul public preuniversitar educația și competențele antreprenoriale, punându-i în contact direct cu antreprenorii, prin organizarea de evenimente și prezentări ale acestora în unități de învățământ, precum și prin sesiuni de discuții între oamenii de afaceri și elevi.

„Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Maramureș în privința lansării acestui program s-a dovedit a fi una de succes. Astfel, până în prezent, la nivelul acestui județ există 72 de școli înscrise, aproximativ 40 de antreprenori participanți și peste 2000 de elevi participanți la întâlniri. Ca o consecință firească, la nivelul CCIR s-a decis implementarea acestui proiect la nivel național, prin încheierea protocolului de colaborare cu Ministerul Educației, existând, totodată, și un interes sporit din partea celorlalte Camere de Comerț și Industrie Județene de a se implica, alături de companiile locale, în pregătirea elevilor pentru mediul antreprenorial. În mod cert, sistemul de învățământ românesc are mare nevoie de astfel de programe, care să contribuie la stimularea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale elevilor în modul cel mai practic cu putință”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Oana Pavelescu
Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres

pixel