Ce se întâmplă dacă bagajul de călătorie nu vine, întârzie sau e deteriorat. Ramona Colea: DAUNĂ! Poți primi peste 1000 EURO/bagaj

Autor: Giorgiana Croitoru
Data publicării:
Foto: Pexels
Foto: Pexels
Ramona Colea, CEO Flight Claim, a vorbit despre drepturile călătorilor.  Ce faci dacă bagajul de călătorie îți întârzie, ajunge deteriorat sau nu ajunge, care sunt drepturile pasagerilor și cum ajungem să plătim mai mult în avion, pentru că nu ne cunoaștem drepturile. 

"În cazul unui bagaj care nu mai ajunge deloc, înseamnă că au trecut 21 de zile din momentul în care am aterizat şi noi nu avem bagajul. În acel moment, poate fi declarat pierdut şi pasagerul să intre în posesia unei compensaţii care poate depăşi şi 1000 de euro per bagaj.

Să ne imaginam că suntem în aeroport, banda merge, vin bagajele, dar al nostru nu vine.

Au existat şi situații în care pasagerul a plecat acasă. Ideea este să rămânem în aeroport, să găsim un birou de bagaje pierdute.

Facem o cerere, unde vom menţiona culoarea bagajului, diferite detalii despre bagaje. Vom păstra eticheta de la bagaj. Fără eticheta de bagaj, nu putem dovedi, în momentul respectiv, că ele sunt păstrate într-un sistem al companiei aeriene. Foarte importat este ca pasagerul să fie în posesia acestei dovezi, că are un bagaj şi cât a cântărit acel bagaj şi pe ce ruta.

Se face o astfel de cerere, după care aşteptăm ca operatorul să înceapă să dea de urma bagajului. În momentul în care operatorul a dat de urma bagajului, el trebuie să ni-l aducă în punctul unde suntem. Faptul că un pasager ajunge la Bucureşti, nu înseamnă că pasagerul locuieşte la Bucureşti. Astfel, operatorul o să ni-l aducă la Pitești, la Râmnicu Vâlcea, unde suntem", a declarat Ramona Colea, în exclusivitate pentru DC NEWS.

Ce faci dacă bagajul ajunge deteriorat sau dacă întârzie: Compania aeriană trebuie să ramburseze pasagerilor o anumită sumă

 

"Există situaţii în care vine bagajul şi nu observăm că bagajul este rupt, lucrurile dinăuntru lovite sau sparte. Avem o daună. Avem şapte zile să ne întoarcem la compania aeriană cu bagajul, din nou, cu eticheta de bagaj, cu toată situaţia. În şapte zile, putem declara această situaţie şi în baza pozelor, declaraţiei şi a verificărilor făcute, compania aeriană trebuie să ramburseze pasagerilor o anumită sumă de bani", a completat CEO-ul Flight Claim.

"Mai există situaţia bagajului întârziat. Acestea sunt bagajele care au venit în termenul de 21 de zile.

Asta înseamnă că pasagerul a ajuns la o oarecare destinație fără a avea bunurile sale. Atunci, omul o să îşi cumpere nişte bunuri de maximă necesitate şi de imediată folosinţă.

Pentru aceste bunuri, va trebui să păstreze chitanţe, facturi, dovezi de plată pentru ca, în momentul în care compania aeriană îi aduce, în cele 21 de zile, bagajul, el să le dea la decontat. Evident, nu o să ne cumpărăm inel de aur, parfum, haine de blană.

Un domn care şi-a pierdut bagajul, nu o să trimită către decont haine de damă, doar pentru că în bagajul respectiv erau şi haine de genul ăsta", a adăugat ea.

 

Vezi mai multe aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel