Cel mai bun festival de dans din Europa de Est se lansează în curând la București

Autor: Alex Dinu
Data publicării:
Tema celei de-a cincea ediţii a BIDFF, "The Network/ Reţeaua", marchează începutul unei noi faze de dezvoltare a festivalului, atât prin integrarea în programarea oficială a filmelor din mai multe genuri cât şi prin iniţierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice.

”Ne dorim să conectăm artişti, producători, selecţioneri şi jurnalişti care chestionează viitorul corpului, printr-o manifestare artistică în care hibridizarea devine un pilon important pentru inovaţie. Pe de altă parte, vrem să avem o perspectivă cât mai realistă la nivel internaţional, în ceea ce priveşte mijloacele de producţie ale unui film de dans, hot spot-urile creative şi colaborările din interiorul comunităţii din care facem parte", a declarat Simona Deaconescu, director artistic.

Festivalul îşi propune să creeze o platformă de dezvoltare pentru filmele care împing barierele cinemaului de artă prin continuarea demersul de susţinere a colaborării dintre regizori şi coregrafi tineri din România, prin încurajarea lucrului în tandemuri creative, dar şi prin dezvoltarea unui discurs cinematografic sincretic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Este o veste bună pentru cele doua banci
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...


pixel