China a trimis 30 de avioane spre Taiwan. Imediat s-a dat alarma

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
SUA au avertizat China să nu se joace cu focul
SUA au avertizat China să nu se joace cu focul
Este cel mai mare incident de acest fel înregistrat de la începutul acestui an. 

Potrivit autorităților taiwaneze, China a trimis 30 de avioane de război în spațiul aerian din apropierea insulei. Imediat, în aer au fost ridicate avioane de interceptare. Incidentul survine la doar câteva zile după ce președintele american, Joe Biden, a avertizat China să nu invadeze Taiwanul, afirmând că Washingtonul este pregătit să ofere asistență militară insulei.

Cel mai recent incident a implicat 22 de avioane de luptă, precum și avioane de război electronic, de avertizare timpurie și antisubmarin, a precizat Ministerul Apărării din Taiwan.

Potrivit unei hărți furnizate de minister, avioanele chinezești au survolat zona de nord-est a Insulelor Pratas, care face parte din zona de observare a apărării aeriene a Taiwanului. Dar avioanele de vânătoare chinezești nu au intrat în spațiul aerian al Taiwanului, ceea ce ar fi fost considerat un act ostil.

O zonă de observare a apărării aeriene este o zonă situată în afara teritoriului și a spațiului aerian național al unei țări, unde aeronavele străine sunt identificate, urmărite și controlate în interesul securității naționale. Țările definesc limitele acestei zone în mod independent și, din punct de vedere tehnic, aceasta rămâne spațiu aerian internațional.

Potrivit autorităților insulare, avioanele chineze zboară în mod regulat în zonă de mai bine de un an. Taiwanul numește aceste operațiuni "zona gri", al căror scop este de a testa în mod constant pregătirea de luptă a forțelor de apărare aeriană din Taiwan.

Analiștii consideră că zborurile avioanelor de vânătoare chineze reprezintă un nou avertisment pentru guvernul taiwanez împotriva declarării oficiale a independenței. Ulterior, Beijingul a declarat că a fost vorba de un exercițiu, care a avut drept scop protejarea suveranității sale.

Citește și China recurge la metode mai puțin obișnuite pentru a stimula consumul

"Să ne jucăm cu focul"

Președintele Biden s-a referit la incursiunile aeriene în timpul călătoriei sale în Asia, care s-a încheiat săptămâna trecută - prima sa vizită în regiune în calitate de președinte. El a declarat că Beijingul "se joacă cu focul zburând atât de aproape" de Taiwan în prezent, iar SUA ar fi pregătită să răspundă militar dacă Beijingul ar invada insula.

Declarațiile lui Biden pot fi interpretate ca o renunțare la tacticile din trecut de "ambiguitate strategică" în privința Taiwanului, ce permiteau SUA să rămână în mod deliberat ambigue cu privire la posibilul său răspuns în cazul unui atac chinezesc asupra Taiwanului. Pe de o parte, SUA mențin politica "o singură Chină", prin care recunosc un singur guvern în această țară, cel de la Beijing. Pe de altă parte, garantează Taiwanului asistență în cazul în care securitatea sa ar fi amenințată.

Săptămâna trecută, armata chineză a declarat că a efectuat recent exerciții în jurul Taiwanului ca avertisment împotriva "complicității" Taipeiului cu Washingtonul. Ultimul incident a coincis cu o vizită neanunțată la Taipei a senatorului american Tammy Duckworth, care a venit pe insulă pentru a discuta probleme de securitate regională și comerciale cu președintele taiwanez Tsai Ing-wen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...

Platforma marina / Foto: Freepik
Platformă marină / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Pub. Foto:Freepik.com
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 


pixel