China, cel de-al 2-lea producător de armament din lume

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
China, care în urmă cu un deceniu încă era dependentă de importurile de arme
China, care în urmă cu un deceniu încă era dependentă de importurile de arme
China, care în urmă cu un deceniu încă era dependentă de importurile de arme, este acum al doilea cel mai mare producător de armament, potrivit unui raport al Institutului de Cercetare privind Pacea Internaţională de la Stockholm (SIPRI), publicat luni şi citat de France Presse.

Ţara, ale cărei date rămân greu de accesat, este în faţa Rusiei, aflată pe locul trei, dar rămâne în urma Statelor Unite. Opacitatea din jurul 'cifrelor de vânzări de arme ale companiilor chineze continuă să împiedice o înţelegere deplină' a industriei din ţară, avertizează SIPRI în raportul său.

Cu toate acestea, 'putem spune cu siguranţă că China este al doilea mare producător din lume după Statele Unite şi în faţa Rusiei', a declarat Nan Tian, coautorul raportului.

Tancul cu WC la bord. Nici americanii nu au așa ceva

Trei grupuri de arme chineze apar în clasamentul primilor zece producători mondiali, potrivit datelor institutului. Majoritatea armelor chineze vândute în fiecare an - a căror valoare este estimată între 70 şi 80 de miliarde de dolari (63-72 miliarde de euro) - este achiziţionată de diferitele ramuri ale Armatei Populare de Eliberare (PLA).

Companiile chineze de armament sunt de asemenea mult mai specializate decât omologii lor de peste mări:

producătorul de stat Aviation Industry Corp of China (Avic), cea mai mare companie de armament din ţară, este producător de avioane şi produse aeronautice, în timp ce majoritatea marilor producători internaţionali acoperă o gamă largă de produse militare.

Cercetătorii de la SIPRI spun că au avut dificultăţi în a obţine date fiabile cu privire la dimensiunea industriei chineze de armament, companiile fiind toate entităţi de stat.

'Totul este blocat sub termenul de securitate naţională', a deplâns Tian.

În raport, cercetătorii au analizat patru companii chineze specifice, toate clasându-se printre primele 20 din lume, şi ei susţin că odată cu o creştere a datelor disponibile despre aceste companii, 'este acum posibilă elaborarea unor estimări rezonabile şi fiabile privind amploarea industriei de armament chineze'.

Deşi nu există statistici oficiale cu privire la exporturile de arme chineze, SIPRI notează că industria locală de armament 's-a dezvoltat într-o asemenea măsură încât există o cerere crescută de arme în străinătate'.

Conform estimărilor institutului de la Stockholm, China se află în prezent pe locul cinci în rândul ţărilor exportatoare de arme. Creşterea exporturilor de arme măreşte riscul de proliferare, dar intrarea Chinei pe scena mondială preocupă în special cercetătorii, deoarece ţara a semnat puţine reglementări privind controlul armelor.

Ţara nu este semnatară a Tratatului privind comerţul cu arme (ATT), un text adoptat în 2013 de Naţiunile Unite şi care vizează impunerea unor criterii de moralitate comerţului internaţional de arme. 'Nu există un sistem de constrângere prin care China şi aceşti exportatori să poată răspunde', a reamintit Tian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel