Chisăliță: Consumatorii de gaze SOMAȚI să plătească prețuri exorbitante 

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Prețul gazelor va exploda la iarnă
Prețul gazelor va exploda la iarnă
În timp ce autoritățile discută despre măsuri de protejare a consumatorilor prin acordarea unor subvenții consumatorului sau furnizorului (plafonarea prețului cu subvenționarea furnizorului), furnizorii notifică consumatorii să plătească prețuri exorbitante. O notificare recentă a unui furnizor prezintă prețul pe care trebuie să-l achite consumatorul, începând cu luna noiembrie 2021, respectiv 900 lei/MWh, adică o creșetere de preț de nu mai puțin de 741% față de anul trecut, explică Dumitru Chisăliță.

O astfel de abordare denotă o dată în plus faptul, că modul în care se dorește protejarea consumatorilor în România trebuie atent analizată, deaorece atât subvenționarea consumatorilor, cât și plafonarea (în fapt subvenționarea furnizorilor), pot să nu-și atingă scopul. 

În situația în care furnizorii cresc prețul, la valori precum cele cuprinse în notificarea prezentată, în cazul de mai jos:

Subvenției de 25% pentru consumator reprezintă un ajutor nesemnificativ, spre exemplu: un consumator care plătea anul trecut 107 lei/MWh, respectiv 500 lei/luna (TVA inclus), dacă – atenție doar dacă este consumator casnic și consumă 1000 mc/sezon rece 2021/2022 (într-o iarnă grea puțini se vor încadra în această limită) - urmează să achite lunar pentru gaze la un preț de 900 lei/MWh, suma de 4205 lei/luna, din care statul îi va compensa 1051 lei/luna, adică îi rămâne de plată 3153 lei/lună (o creștere de 620% a costului lunar cu gazele).

Chisăliță explică riscurile unei plafonări a prețului la electricitate

Plafonării prețului cu subvenția furnizorului, pentru plata diferenței între prețul de achiziție și prețul de vânzare al furnizorului, plecând de la declarația furnizorului că achită 715 lei/MWh pentru gazele achiziționate, iar prețul plafonat este la 135 lei/MWh, înseamnă că statul trebuie să-i achite furnizorului 580 lei/Mwh, respectiv pentru o factura de 500 lei/luna la gaze ar trebui să-i achite furnizorului 2277 lei/lună. Dacă ne gândim că într-o lună de iarnă consumul României pentru consumatorii casnici care ar beneficia de aceste condiții este de 0,5 mld mc, suma care trebuie să o scoată statul din buzunar ar fi de 0,6 mld euro/lună, la o diferență de preț achiziție-vânzare de 580 lei/MWh .

Prețurile de 700- 900 lei/MWh la gazelle naturale au apărut în piață după planurile autorităților de reducere a impactului creșterii prețului la gaze și electricitate pentru consumatori, aspect care demonstrează că orice acțiune, are o reacțiune în teren. Realizarea unui Plan de Măsuri de Urgență Energetică, propus de AEI în luna iulie 21, avea ca scop tocmai realizarea unui set de măsuri care să plece de la cauzele care a determinat ca prețurile să crească și mai ales de la faptul că măsurile trebuiau aplicate progresiv, urmărind modul în care dau rezultate și intervenind imediat atunci când acele măsuri nu dau rezultate prin lansarea de noi măsuri sau adaptându-le pe cele existente. Acestea se putea face, într-o perioadă în care timpul nu era o problemă (adică în lunile iulie – septembrie 2021). Dorința de a încasa bani în acea perioadă la buget, din aceste creșteri de preț la energie, de la consumatori, a făcut să nu se întreprindă nimic și să ne găsim astăzi în această situație, conchide prrof. Dumitru Chisăliță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel