Legea comunităților energetice, aproape de adoptare – ce înseamnă pentru români

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
factura energie. Freepik.com
factura energie. Freepik.com
Revoluție în energie: românii ar putea deveni producători locali de curent electric.

Legea privind comunitățile energetice ar putea fi adoptată în următoarele două zile, a anunțat marți ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Oficialul a precizat că obiectivul principal este stimularea municipalităților să colaboreze cu rețele de consumatori privați pentru a depune proiecte comune în domeniul energiei.

"Nu sunt 100% sigur, dar în proporţie de 90% avem şansa ca peste două zile, adică joi, să adoptăm Legea comunităţilor energetice. Mergem în direcţia cea bună. Cred că s-a aşteptat câţiva ani. Şi astăzi am avut o discuţie despre comunităţile energetice. La momentul actual vedem această măsură împărţită în două, odată pentru gospodăriile private şi apoi pentru autorităţi locale.

Avem această ocazie datorită reprogramării fondurilor de coeziune la jumătatea exerciţiului, avem posibilitatea redirecţionării fondurilor către gospodării. Nu s-a decis încă, dar discutăm, nu e decizia mea, e decizia unui comitet de monitorizare.

Avem ocazia de a crea o prioritate pentru gospodării, primim o prefinanţare suplimentară şi o extindere a termenului de implementare. Avem mai mult spaţiu de finalizare a investiţiilor, mai ales a celor dificile. Nu vrem să ne atingem de banii de eficienţă energetică. Intenţionăm să folosim o parte din cele 500 milioane euro pentru a-i utiliza la eficienţă energetică şi la renovare ca să avem un mix între comunităţi energetice şi eficienţă energetică.

Din consultările cu băncile, pare să fie realizabil, deci nu redirecţionăm bani de la comunităţile energetice către alţii, ci creăm o soluţie combinată între eficienţă energetică şi proiecte cu privire la comunităţile energetice", a menţionat Dragoş Pîslaru, la dezbaterea pe tema "Oportunităţi de finanţare prin fonduri europene", organizată de AHK România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel