ANAF se uită la vânzările second hand. Când plătești taxe și când nu
Vânzarea bunurilor personale...
"Se discută despre inconștiență vis a vis de prelungirea stării de urgență. Din acest motiv scriu aici câteva rânduri însoțite și de câteva cifre."
Marius Budăi a vorbit despre inconștiența cu care a fost tratată această pandemie.
Teodorovici și-a ieșit din fire: Halal Prim-ministru, halal ministru de Finanțe
"Cine sunt inconștienții? Cei care doresc implementarea de măsuri concrete pentru relansarea economiei sau cei care, după atenționarea primită de la OMS privind pericolul COVID 19, dezertau de la guvernare și își doreau organizarea de alegeri parlamentare anticipate?"
Fostul ministru ne aduce aminte despre câteva cifre din primele luni ale anului 2020, dinainte de criză.
"Și să vedem și câteva cifre oficiale din primele două luni ale anului 2020, atunci când principala grijă a actualilor guvernanți era organizarea alegerilor parlamemtare anticipate, raportate la perioada similară din anul 2019:
1. Deficitul de cont curent a crescut cu 85% față de primele două luni ale anului 2019, ajungând la 325 milioane de euro;
2. Investițiile străine directe au scăzut cu 71%. 409 mil de euro ianuarie și februarie 2020 vis a vis 1.404 mil de euro ianuarie și februarie 2019;
3. Datoria externă a României + 4,75 MILIARDE euro pe fondul creșterii datoriei publice cu 4,65 MILIARDE euro;
4. Creșterea deficitului public la februarie 2020 la 0,73% din PIB față de 0,5 % februarie 2019."
"Aceste cifre prezentate sunt de dinainte de criză, cand preocuparea guvernanților nu era evoluția economiei naționale ci doar interesele electorale ale PNL.", a scris Marius Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...