Cîmpeanu: Gradul de credibilizare a diplomelor universitare trebuie crescut

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, vineri, că trebuie consolidat prestigiul şi relevanţa diplomelor universitare, precizând că, în câteva zile, la Ministerul Educaţiei va fi operaţional un serviciu al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu competenţe-suport tehnice şi juridice în rezolvarea problemelor din domeniu şi se are în vedere elaborarea unei strategii de prevenire a plagiatului.

"O responsabilitate care stă pe umerii universităţilor este aceea a consolidării prestigiului şi a consolidării relevanţei diplomelor universitare. Este o problemă cu care ne confruntăm şi care se reflectă într-o măsură mai mult sau mai puţin obiectivă în afara mediului universitar. (...) Sunt probleme pe care le avem şi le cunoaştem şi cu care luptăm punctual, sistemic, cum putem mai bine. Se fac paşi importanţi. Aş vrea să spun că, în câteva zile, la nivelul Ministerului Educaţiei va fi operaţional un serviciu CNATDCU, un serviciu care să reunească competenţe suport tehnice şi juridice care să sprijine CNATDCU într-o misiune extrem de dificilă şi necesară", a afirmat Cîmpeanu, la dezbaterea "Responsabilitatea socială a universităţilor din România", organizată de DC News Media Group.

El a menţionat că se află în elaborare o strategie de prevenire a plagiatului.

"În afară de acest lucru, cred că tot în dreptul universităţilor, am discutat lucrul acesta şi în consiliul general CNATDCU, stă partea de consultare pentru elaborarea unei strategii de prevenire a plagiatului. S-au făcut multe lucruri, ele trebuie integrate şi trebuie să aibă un sens şi un nivel ridicat de eficienţă pentru ca, prin combaterea acestui fenomen, prin percepţia publică în care universităţile să fie corect poziţionate în raport cu acest fenomen, să putem creşte gradul, credibilizarea diplomelor universitare, asta este o responsabilitate majoră a universităţilor, plus din perspectiva credibilizării mediului universitar", a adăugat ministrul.

Cîmpeanu a menţionat că universităţile au mai multe responsabilităţi, inclusiv reducerea inechităţii în sistemul de învăţământ.

Citește și: Sorin Cîmpeanu: PNRR are prevăzuți 67 mil. euro pentru liceele agricole

"Responsabilitatea universităţilor este mai multe planuri: planul calităţii, nevoia susţinerii performanţei fără a neglija contextul mai larg în care inechitatea este o problemă principală cu care se confruntă sistemul de învăţământ, în general, sistemul de învăţământ universitar mai puţin decât cel de preuniversitar, dar avem şi acolo multe probleme ce ţin de aspectul echităţii. Tot pe acelaşi plan avem probleme ce ţin de etică şi integritate, probleme care sunt cunoscute şi care trebuie sa fie diagnosticate poate cu mai multă acurateţe, în aşa fel încât să avem o imagine reală şi nu o imagine deformată pentru a putea avea şanse pe care să le dăm universităţilor în vederea rezolvării acestor probleme", a apreciat Cîmpeanu.

El a spus că este nevoie de un parteneriat între mediul academic şi mediul socio-economic. "Lucrurile din afara sistemului universitar sa vad mai diferit decât am putea crede, în raport cu ceea ce vedem noi din interiorul sistemului universitar", a adăugat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a mai menţionat că este importantă responsabilitatea universităţilor pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.

"Este esenţial şi trebuie să identificăm cât mai rapid, ne dorim în acest an, un mod organizare care să ne conducă la ieşirea din acel cerc vicios în care în mediul universitar ne plângem de calitatea absolvenţilor de liceu, iar în mediul preuniversitar ne plângem de calitatea profesorilor formaţi în mediul universitar. Este o realitate care se transformă din ce în ce mai mult într-o responsabilitate imperativă a universităţilor", a adăugat Cîmpeanu.

El s-a referit şi la faptul că în această perioadă sunt "pierderi în plan emoţional" în rândul elevilor şi profesorilor şi este nevoie de consilieri cu dublă competenţă - asistenţă psihopedagogică şi consiliere şcolară - care să stea în şcoală.

"Avem evidenţiată nevoia de consiliere în sistemul de educaţie, pe lângă pierderile educaţionale care vor trebui să fie recuperate, recuperarea se va putea face doar în timp, avem pierderi în plan emoţional, social, avem multiple tulburări nu numai în rândul elevilor, mai ales pentru că ei sunt elementul central, dar şi în rândul colegilor noştri. Această componentă de consiliere a fost tot timpul importantă şi sunt adeptul unei idei foarte clare, pentru a avea o o consiliere reală, acel consilier trebuie să aibă o dublă competenţă - asistenţă psihopedagogică şi consiliere şcolară - trebuie să stea în şcoală, să cunoască elevii, profesorii, mediul de învăţare şi trebuie să cunoască cât mai mulţi dintre profesorii elevilor, pentru a face o consiliere reală şi eficientă. (...) Este nevoie de peste 6.000 de persoane care să fie formate cu aceste competenţe, iar aceste competenţe sunt în responsabilitatea universităţilor faţă de societate", a mai explicat Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel