Circulația de pe Valea Oltului va fi reluată în această seară, cu două zile înainte de termen

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Constructii drumuri
Constructii drumuri
Circulația rutieră de pe Valea Oltului va fi reluată cu două zile înainte de data anunțată la începutul lucrărilor.

În cadrul unei conferințe de presă din timpul unei vizite de lucru a premierului Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunță că lucrările preliminare construirii unei autostrăzi pe acest traseu au fost încheiate înainte de termen.

Astfel, traficul rutier de pe Valea Oltului va putea fi reluat începând de miercuri seara, anunță ministrul.

”Am primit de dimineaţă înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august, adică peste două zile, când trebuia să fie dată în circulaţie Valea Oltului, redeschisă pe perioada zilei, se devansează. Lucrările s-au terminat şi din această seară, de la ora 20:00, va fi dată în circulaţie, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, a declarat Sorin Grindeanu în timpul vizitei de lucru de la Buzău.

Lucrările pe DN7, aferentele lotului 2 din Autostrada Sibiu - Pitești, au ținut închisă circulația rutieră pe Valea Oltului timp de aproape o lună de zile. Lucrările au implicat defrișări de copaci, motiv pentru care traficul nu a putut fi redirecționat pe o singură bandă.

Ministrul Transporturilor și-a arătat recunoștința Guvernului pentru sprijinul oferit în luarea acestei decizii care i-a intrigat pe mulți.

„Ţin să mulţumesc, în primul rând, suportului avut de la Guvern, pentru că dacă nu aveam suportul primului ministru era foarte greu să fac faţă la tot felul de deştepţi care în această perioadă încercau să ne explice cum se pot face altcumva lucrurile. Având suportul primului ministru şi al specialiştilor, am mers mai departe.

În al doilea rând vreau să le mulțumesc românilor că au trecut peste această lună care nu a fost simplă dar au înțeles că scopul este unul bun, anume acela de a construi autostrăzi. Ne-am ținut de cuvânt, nu pentru 9 august, chiar mai repede. Redeschidem circulația începând cu această seară, la ora 20:00. Nu pot să închei acest subiect fără să spun că sunt mulțumit de cum au decurs lucrările pe Valea Oltului, au făcut treabă bună. Era esențial să mențină un ritm ridicat, astfel încât să scurtăm această perioadă”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Aceste lucrări au reprezentat o problemă pentru multe companii dar și pentru turism, DN7 Valea Oltului fiind un drum important care conectează granița de sud de centrul țării. Pe lângă companiile care transportau marfă pe această rută și care au fost nevoite în acest să ia o rută mai lungă cu 4 ore de mers pe sute de kilometrii, un efort financiar pentru aceste companii, Sibiul a pierdut turiști, aceștia optând pentru variante în care se poate ajunge mai ușor.

Conform CNAIR, ”construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti este esenţială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin – Dunăre). Marea majoritate a transporturilor de persoane şi de mărfuri pe ruta Est – Vest (Constanţa – Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiţii care nu oferă suficient confort şi siguranţă rutieră. De aceea, construcţia celor două secţiuni care traversează Carpaţii nu mai poate fi amânată! Secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) este una dintre acestea, iar de operaţiunile de defrişare a versantului (derulate în perioada 08 iulie – 09 august) depind următoarele etape ale construcţiei care trebuie finalizată în 2028”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel