Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR
După verdictul Curții Constituționale privind legea din...
1. Conducătorii de vehicule nu vor mai putea folosi telefonul mobil
Una dintre cele mai importante modificări aduse de OG nr. 11/2019 Codului rutier este, de fapt, o interdicție ce vizează șoferii, care nu vor mai putea folosi telefonul mobil sau dispozitive în timp ce conduc. Cei care ignoră această interdicție vor risca, începând din octombrie, amenzi de până la 725 de lei, patru puncte de penalizare și chiar să rămână fără permis.
2. Interdicția se aplică tuturor conducătorilor de vehicule, nu numai șoferilor
Această interdicție se aplică tuturor conducătorilor de vehicule, indiferent de natura acestuia. Altfel spus, nu au voie să manevreze smartphone-ul inclusiv cei care se deplasează cu bicicleta, trotineta, căruța etc. Chiar dacă nu au nevoie de permis special, aceștia din urmă riscă, în cazul în care nu respectă noile prevederi, amenzi mai mari, cuprinse într 870 și 1.160 de lei.
3. Interdicția nu se aplică dacă vehiculul staționează
Restricția privind utilizarea telefonului mobil se aplică doar când vehiculele se află în mișcare. Asta înseamnă că nu vor fi amendați conducătorii care, înainte de a folosi telefonul mobil, opresc vehiculul sau folosesc telefonul mobil la semafor.
Citește și Constantin Tătuc: Regulile simple, ignorate de șoferi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
După verdictul Curții Constituționale privind legea din...
Economia încetinește vizibil:...
Helical Fusion, startup japonez...
Dobânzile la creditele...
L’Oréal își consolidează masiv...
Ciprian Ciucu, candidatul...
Reforma fiscală intră în cel...
Administrația Națională „Apele...
ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...
Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...
IAEA avertizează: învelișul de...
Presiune uriașă pe...
Elon Musk a reacționat violent...
Poliţiştii din Botoşani au...
Raport 2025: accidentele de...
Ministerul Finanțelor lansează...
România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...
Comisia Europeană va încerca...
Cursul valutar BNR al zilei - 5...