Comisia Europeană a aprobat un nou program regional al României pentru 2021-2027

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene a unui nou Program Regional aferent perioadei de programare 2021-2027, Programul Regional Nord-Vest, informează MIPE.

În acest moment, trei Programe Regionale sunt aprobate de Executivul European, după ce marţi MIPE a primit aviz pozitiv pentru PR Vest şi PR Sud-Muntenia.

Cele 8 Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 dispun de o alocare totală de peste 11 miliarde de euro şi au fost elaborate în aşa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.

"Privind retrospectiv, mandatul anterior a stat în special sub semnul negocierilor pentru primele versiuni ale programelor 2021-2027. Acum, după ce am semnat Acordul de Parteneriat, mă bucur că, rând pe rând, meritele muncii sunt răsplătite, prin aprobarea acestor Programe Regionale care, fără să exagerez, vor da o altă faţă României. Doar cele trei programe aprobate ieri şi astăzi înseamnă 4 miliarde de euro pentru intervenţii care să aducă performanţă energetică, valorificarea spaţiilor degradate de la nivelul oraşelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiţii în reţeaua de drumuri judeţene şi în infrastructura educaţională. Obiectivul este ca până la sfârşitul anului anunţul că un nou Program a fost aprobat să fie unul recurent, pentru ca toate cele 16 să primească aviz pozitiv în 2022 şi să urgentăm lansarea apelurilor de proiecte", a declarat Marcel Boloş, ministrul de resort.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de aproximativ 1,44 miliarde de euro şi susţine, prin priorităţi de finanţare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare şi întreprinderi dinamice (alocare de 327,90 milioane euro), cu localităţi Smart (60,33 milioane euro) şi prietenoase cu mediul (alocare totală 210,66 milioane euro), cu mobilitate urbană multimodală durabilă (alocare totală 305,15 milioane euro) şi accesibilă (alocare totală 184,97 milioane euro), o regiune educată (alocare totală 77,38 milioane euro) şi atractivă (alocare totală 210,36 milioane euro). Pentru intervenţiile dedicate asistenţei tehnice este prevăzută o alocare financiară de 60,46 milioane euro.

Programul Regional Nord-Vest a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia de punere în aplicare nr. C(2022) 7386/11.10.2022. Decizia a fost emisă cu data de 11 octombrie şi comunicată prin sistemul informatic care asigura interfaţa Comisia Europeană cu România în data de 12 octombrie.

Săptămâna trecută a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune şi cel al Politicii Maritime şi Pescuit pentru perioada de Programare 2021 - 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa 16 Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro. Primul Program aprobat de Executivul european din Politica de coeziune 2021-2027 a fost Programul Asistenţă Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.

În continuare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are drept obiectiv finalizarea procesului de negociere formală şi aprobare a tuturor programelor aferente perioadei 2021-2027 până la sfârşitul anului în curs, se precizează în comunicat.

La finele lunii iunie, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care completează cadrul legal necesar exercitării de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor.

Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcţionale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor regionale şi, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinaţie.

Prin soluţiile legislative prevăzute, ordonanţa permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare şi control al programelor regionale să aibă forţă juridică obligatorie pentru solicitanţi, beneficiari sau alte entităţi cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcţiilor.

Citește și Noua Lege a pensiilor. Ministrul Muncii a clarificat lucrurile. Acesta este adevărul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel