Comisia Europeană a înfiinţat un observator al pieţei vinului

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Printre alte probleme, este și cea a prețurilor
Printre alte probleme, este și cea a prețurilor
Lansat luni în mod oficial cu o primă reuniune, noul observator al pieţei vinului va permite acestui sector cheie al agriculturii europene să beneficieze de analize pe termen scurt şi de o mai mare transparenţă cu privire la preţuri, producţie şi schimburi comerciale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Uniunea Europeană este cel mai mare producător mondial de vin, fiind responsabil pentru 65% din producţie şi 70% din exporturile mondiale. Noul observator va acoperi toate soiurile de vin - roşii, albe şi rose - precum şi vinurile protejate în cadrul schemelor: produs de origine protejat[ (PDO) şi indicaţie geografică protejată (PGI).

Un consiliu de administraţie compus din experţi ai pieţei vinului se va reuni în mod regulat, conform unui model similar cu cel pentru celelalte observatorii care există deja pentru sectoarele laptelui, cărnii, cerealelor, zahărului, fructelor şi legumelor. Ultimul este cel din sectorul fructelor şi legumelor, înfiinţat pe 18 octombrie 2019.

Citește și Vrancea. 180 de viticultori nu reușesc să ajungă pe piața externă

Comisia Europeană a pus la punct aceste observatorii pentru a ajusta sectorul agricol din Europa să facă faţă mai eficient volatilităţii pieţei şi să asigure mai multă transparenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel