Consolidarea blocurilor cu risc seismic se va face mai ușor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Clădire cu risc seismic
Clădire cu risc seismic
Cutremurele devastatoare din Turcia și seria de seisme care au loc mai nou în Oltenia au reușit să trezească un pic și legislativul din România.

Astfel, la potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbatere la Ministerul Dezvoltării, deciziile asociațiilor de proprietari pentru includerea cladirilor cu risc seismic în programul de consolidare se vor lua mai ușor adică deciziile vor putea fi adoptate cu acordul a doar jumătate plus unu din numărul proprietarilor, nu cu unanimitate, ca acum.

Așadar, obținerea hotărârii asociației de proprietari sau a hotărârilor tuturor asociațiilor de proprietari, în cazul clădirilor în care există mai mult de o asociație de proprietari, privind introducerea în programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic și proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții se va putea face cu acordul a jumătate plus unu din numărul proprietarilor.

Noua regulă este propusă prin proiectul de lege aflat în dezbatere la Ministerul Dezvoltării, prin care se dorește, de fapt, modificarea și completarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.

Acum, Legea 212/2022 prevede că hotărârile asociației de proprietari privind introducerea unui imobil cu risc seismic în programul de consolidare sunt adoptate cu acordul unanimității proprietarilor.

Aceeași regulă se va aplica și în cazul în care proprietarii nu sunt constituiți în asociații de proprietari, respectiv introducerea în program și proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădirile cu risc seismic se va face cu acordul scris al jumătate plus unu din numărul proprietarilor, notează Avocatnet.

Acum, similar cu situațiile în care există asociație de proprietari în clădirea cu risc seismic, decizia privind includerea imobilului în programul de consolidare se poate lua doar în baza acordului scris al tuturor proprietarilor.

Clădirile eligibile a intra în subprogramul privind proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile multietajate cu destinația principală de locuință sunt cele încadrate, prin raport de expertiză tehnică, în clasa de risc seismic Rs I sau Rs II.

Programul privind consolidarea clădirilor pe banii statului a fost lansat la începutul anului, așa că simplificarea modului în care asociațiile sau proprietarii din clădirile fără asociații pot decide includerea imobilelor cu risc seismic în programul de consolidare va duce la creșterea numărului de clădiri la care se vor putea demara astfel de lucrări.

De asemenea, proiectul de față stabilește și un calendar al evaluării clădirilor din punct de vedere al riscului seismic. Mai exact, școlile, spitalele sau clădirile altor instituții publice vor fi evaluate vizual până în 2024, iar apoi expertizate tehnic, în timp ce clădirile de locuințe vor fi evaluate vizual până în 2026.

În plus, tot acum se introduce și interdicția de închiriere a apartamentelor din clădirile cu bulină roșie și se reintroduce interdicția de a organiza activități sau evenimente cu mulți participanți în imobilele cu risc seismic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare / Foto: Arhivă
ANAF și insolvența / Foto: DCBusiness
Goldman Sachs, New York
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale
ABandonul nou născuților a devenit un fenomen extrem de grav
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
Date personale / Foto: Freepik
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska

Trump după întrevederea cu Putin: O întâlnire de nota 10

Președintele american Donald Trump a confirmat, într-un...

Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Furtună
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Transelectrica / FOTO: Facebook
Dosare
Bucureștiu în 1888
Agent imobiliar / Foto: Freepik
Gara de Nord / Foto: Oana Pavelescu
Raed Arafat
Imaginea unei femei care a fost creată de AI / Foto: Freepik
Oceanul Atlantic văzut de pe țărmul Islandei / Foto: Freepik
Prima zi de școală
Sediul BNR
Un nou broker de asigurări a intrat pe piață / Foto: Freepik
Magistrat

Magistrații nu sunt egali în fața pensiei – explicația CCR

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Oameni care merg pe holul unui spital / Foto: Freepik
Documente ANAF. Freepik.com

pixel