Contract semnat pentru finalizarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:

A fost atribuit contractul pentru finalizarea obiectivului de investiții Penetrație Prelungire Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea.

"Achiziţia vizează serviciile de proiectare şi execuţie, atât pentru finalizarea lucrărilor executate parţial, cât şi pentru demararea lucrărilor la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai şi parcarea de tip Park & Ride. În ceea ce privește tronsonul aflat în execuție, lucrările se apropie de final, iar la începutul acestei veri se va circula pe patru benzi pe Bd. Ghencea, între str. Brașov și terminalul tramvaiului 41", a anunţat primarul Nicuşor Dan. 

 

Alte informaţii din Capitală: 

 

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) modifică, în zilele de 27 şi 28 aprilie, traseele liniilor 93, 105, 138, 232 şi N121, ca urmare a extinderii proiectului "Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană" în cartierul Drumul Taberei.

Având în vedere restricţionarea traficului rutier pe Drumul Taberei, între Strada Valea Ialomiţei şi Strada Valea Argeşului, linia 93 va funcţiona pe traseul de bază între "Gara de Nord" şi intersecţia Drumul Taberei/Str. Valea Argeşului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Valea Argeşului, Str. Valea Oltului, până la capătul de linie "Cartier Constantin Brâncuşi".

Linia 105 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Piaţa Presei" şi intersecţia Drumul Taberei/Str. Valea Ialomiţei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Valea Ialomiţei, Str. Valea Oltului, până la capătul de linie "Valea Oltului".

Linia 138 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Complex Comercial Militari" şi intersecţia Drumul Taberei/ Str. Valea Ialomiţei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Valea Ialomiţei, Str. Valea Oltului, Str. Valea Argeşului, Drumul Taberei, Str. Braşov, Prelungire Str. Braşov, pâƒnă la capătul de linie "Dedeman Ghencea".

Linia 232 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Platforma Comercială Arcade Berceni" şi intersecţia Drumul Taberei/ Str. Valea Argeşului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Valea Argeşului, pâƒnă la capătul de linie "Valea Argeşului" (comun cu linia 69).

Linia N121 va funcţiona, în noaptea de 27-28.04.2024 pe traseul de bază între "Piaţa Unirii 2" şi intersecţia Drumul Taberei/ Str. Valea Ialomiţei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Valea Ialomiţei, pâƒnă la capătul de linie "Valea Ialomiţei" (comun cu linia N116). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel