Coronavirus. Nelu Tătaru: Am ajuns CIUMA Europei

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Cum o să primească România dozele de vaccin anti-COVID-19
Cum o să primească România dozele de vaccin anti-COVID-19
Ministrul Sănătăţii, Nalu Tătaru, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că România trece printr-un moment dificil ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19 şi că s-a ajuns în această situaţie prin nerespectarea regulilor sau instigarea la nerespectarea lor.

"Trăim un moment dificil. Dacă era să fim numai noi, spuneam că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa şi în toată lumea, nu avem cum să mai fim subiectivi. Alţii sunt obiectivi cu noi şi aţi văzut că au nişte reguli pe care ni le-au impus. Strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli. Sistemul medical gestionează în acest moment situaţia, chiar dacă mai transferăm un pacient de la o Terapie Intensivă suprapopulată către o altă Terapie Intensivă. În zilele următoare, vom detaşa personal în anumite spitale care sunt suport COVID şi au o lipsă de personal. Rămâne, totuşi, ca fiecare dintre noi să respectăm nişte reguli, o conduită şi să fim complianţi la tot ce înseamnă episod pandemic, pentru a putea să ne gândim şi la o perioadă în care putem să ne desfăşurăm activitatea cvasi-normală", a spus Tătaru.

Descoperire cutremurătoare. Cum arată inima celor morți de Covid-19

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la focarele de infectare cu noul coronavirus din unităţile medicale, făcând apel la personalul medical să fie precaut şi să evalueze zilnic situaţia, deoarece "cei care dau sănătate trebuie să fie valizi în acest moment".

"Avem în ţară, în acest moment, multe focare care s-au constituit în unităţi medicale şi trebuie să avem corpul medical valid. Cei care dau sănătate trebuie să fie valizi în acest moment. (...) Precauţiile, anchetele epidemiologice în desfăşurare şi acel serviciu care ar trebui să existe în fiecare spital şi care trebuie să evalueze în fiecare zi ce se întâmplă, atât ca infecţie asociată actului medical, cât şi contextul pandemic în care ne desfăşurăm activitatea", a mai spus Tătaru.

Nelu Tătaru a efectuat, miercuri, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu conducerea unităţii şi cu reprezentanţii cadrelor medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Națională a României
Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com

Black Friday 2025. Se anunţă vânzări online record

Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) estimează...

Om de afaceri la calculator / Foto: Freepik
Lucratori într-o hală industrială / Foto: Freepik
foto: Freepik.com

Cât plătesc românii ca să-şi pregătească maşina pentru iarnă

Iarna vine cu o factură mare pentru şoferi.

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Lingou aur
Loto
Banca Naționala a României

Fals grosolan cu sigla BNR! Instituția avertizează populația

BNR avertizează că un document fals care poartă sigla...

Donald Trump / Foto: Casa Albă
Reguli noi de la ANAF / Foto: DCBusiness
Piața / Foto: Freepik
Inspector antifraudă, ANAF

Patru firme de familie, rețea de fraudă uriașă cu TVA

Patru firme înrudite au creat un circuit economic fals...

Dizabilitate. Foto: Freepik.com
Arbori în oraș
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Procesor
Drapelul Germaniei

Germania, cel mai bun trimestru industrial din ultimul an

Industria germană revine pe creștere: comenzile pentru...

Localizarea zăcământului din Groelanda
Epic Games și Google au căzut la pace
O femeie numără bani
Un muncitor manevrează un utilaj industrial / Foto: Freepik
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Palatul CEC
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Hotel. Freepik.com
Colaj meserii. Sursa foto: Freepik.com

pixel