Covid-19. Stupoare. Nurcile îngropate în pripă au început să iasă din gropile comune

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Nurcile au început să iasă din gropile comune
Nurcile au început să iasă din gropile comune
Nurci care au fost sacrificate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus la fermele de blană din Danemarca au ieşit săptămâna aceasta la suprafaţă din gropile comune, stârnind nemulţumirea locuitorilor care se tem de posibile riscuri sanitare, relatează vineri Reuters.

Danemarca a dispus la începutul lunii sacrificarea tuturor nurcilor de fermă după ce s-a constatat că o mutaţie a coronavirusului, care a infectat 12 persoane, a prezentat o sensibilitate redusă la anticorpi, ceea ce putea să scadă eficacitatea oricărui vaccin.

La mai puţin de două săptămâni după ce mii de nurci au fost îngropate într-o zonă militară din vestul Danemarcei, sute dintre acestea au reapărut la suprafaţă din solul nisipos după ce au început să se descompună, conform Administraţiei Veterinară şi Alimentară din Danemarca.

Nurcile au fost îngropate în şanţuri cu o adâncime de aproximativ doi metri şi jumătate şi acoperite cu aproximativ doi metri de sol, potrivit instituţiei citate.

COVID-19. Danemarca, în ALERTĂ MAXIMĂ. SARS-CoV-2 a suferit mutații în fermele de nurci

Gropile comune sunt păzite în permanenţă pentru a ţine oamenii şi animale la distanţă până când va fi ridicat un gard, a indicat administraţia.

Conform autorităţilor, nu există riscul de răspândire a coronavirusului din aceste morminte, însă locuitorii s-au plâns de potenţialul risc de contaminare a apei potabile şi a unui lac pentru scăldat, aflat la mai puţin de 200 de metri distanţă de gropile comune.

Mai mulţi parlamentari au criticat măsura sacrificării pripite şi au lansat un apel pentru ca nurcile moarte să fie dezgropate şi duse la un incinerator de deşeuri, a relatat vineri ziarul Jyllands-Posten.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor
Reclamele false umplu buzunarele Meta
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Elon Musk
Bursa de Valori București

BVB închide pe verde, dar cu frâna trasă la tranzacții

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Case de schimb valutar
Florin Barbu
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...


pixel