CumEx Files: O fraudă fiscală de 55 miliarde de euro

Autor: Elena Cristian
Data actualizării:
Data publicării:
O afacere fiscală de dimensiuni colosale, dezvăluită de 19 de mijloace europene de informare în masă, în cadrul unei anchete comune. O operațiune complexă prin care 55 de miliarde de euro au fost subtilizate în mai multe țări în decurs de 15 ani. Cum a fost posibil?

Un scandal care nu seamănă nici cu Panama și Paradise Papers, pentru că nu au existat paradisuri fiscale sau societăți-paravan. Banii nu au fost ascunși în străinătate, Fonduri de investiții și bănci au profitat de breșele legislațiilor fiscale pentru a juca pe impozitul pe dividende.

În cel mai bun caz, au reușit să nu le plătească. În cel mai rău, ei au transformat totul într-o sursă de profit, obținând rambursarea impozitelor neplătite. Spre deosebire de scandalurile legate de offshore, acest tip de fraudă și evaziune fiscală nu s-a aflat niciodată în vizorul autorităților.

Potrivit unor prime evaluări, în acest mecanism au fost cuprinse 11 state europen, respectiv Germania, Franța, Spania, Italia (4,5 miliarde), Olanda, Danemarca (1,7 miliarde), Belgia (201 milioane euro), Austria, Finlanda, Norvegia și Elveția Cotidianul Le Monde, una dintre publicațiile implicate în anchetă, în Franța, frauda s-ar ridica la 3 miliarde de euro pe an.

În cazul Germaniei, suma variază de la 5,3 miliarde de euro, potrivit ministerului german de finanțe, la 30 miliarde, conform presei. Se pare că întreg mecanismul a fost gândit de un renumit avocat german, Hanno Bergen și constă în cumpărarea și vânzarea de acțiuni în ziua în care urmau să fie vărsate dividendele atât de rapid, încăt administrația fiscală să nu identifice adevăratul proprietar.

Manipularea, care necesitatea participarea mai multor investitori, permite ca rambursarea aceluiași impozit pe dividende să fie revendicat de mai multe ori.

Ce înseamnă CumEx?

Sunt două scheme de optimizare și de fraudă pe dividende, care au fost botezate pornind de la locuțiunile latine ”cum” (cu) și ”ex” (fără). Acestea fac referire la perioadele când acțiunile bursiere sunt tranzacționate de traderi: cu sau fără dividende. ”CumEx este frauda”. ”CumCum” este optimizarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran

pixel