Dacă va fi RĂZBOI. În plan economic, urmările vor fi DEZASTRUOASE

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
După doi ani de pandemie, un război va fi, în special pentru Europa, o catastrofă
După doi ani de pandemie, un război va fi, în special pentru Europa, o catastrofă
În primul rând trebuie ținut cont de faptul că Ucraina este țară de tranzit pentru o parte din gazele naturale exportate de Rusia în Uniunea Europeană. Prin urmare, este de la sine înțeles că, dacă regimul de la Moscova pornește războiul împotriva Ucrainei, prețul gazelor va exploda până la valori nemaiîntâlnite până acum. Nu este exclus ca autoritățile de la Kremlin să ordone închiderea robinetului, ceea ce ar fi un dezastru pentru țările occidentale. În al doilea rând, piața petrolului va fi total bulversată, iar prețul țițeiului ar putea urca la 150 de dolari pe baril. Cu toate consecințele aferente.

O evoluție anticipată de experții băncii americane JP Morgan, care au modelat un scenariu unde prețul barilului de petrol ar ajunge la 150 de dolari. "Recentele tensiuni geopolitice dintre Rusia și Ucraina cresc riscul unei creșteri semnificative în acest trimestru", au avertizat analiștii.

Situația de la granița ruso-ucraineană a escaladat la sfârșitul anului trecut, când presa străină a început să dezvăluie planurile Rusiei de a invada Ucraina. Conform tradiției, Moscova a respins toate aceste speculații, dar realitatea de pe teren contrazice tot ceea ce afirmă Kremlinul. Trupele comasate la granița cu Ucraina, amplele exerciții desfășurate de armata rusă arată fără drept de tăgadă că Rusia este decisă să recurgă la forță. Nu este decât o chestiune de timp. 

În aceste condiții, potrivit calculelor experților americani, în cazul în care prețul petrolului atinge pragul menționat, rata de creștere a PIB-ului mondial în prima jumătate a anului s-ar putea prăbuși la 0,9%, de la 4,1%. 

În plus, într-un astfel de scenariu, inflația s-ar putea aproape dubla, ajungând la 7,2% în loc de 3%, cât se preconizează. Acest lucru ar forța băncile centrale din întreaga lume să înăsprească și mai mult politica monetară.

"Și în trecut, șocurile de pe piața petrolului au provocat în mod repetat recesiuni ciclice în economie", a explicat JP Morgan.

Se pare că și fără un conflict armat în apropierea granițelor României, prețul barilului de petrol va ajunge la 100 de dolari. Nu imediat, ca în cazul unui război, ci în trimetrul al treilea al acestui an, după cum anticipează analiștii băncii Morgan Stanley. Anterior, experții băncii au prezis că, până în trimestrul al treilea din 2022, prețul petrolului Brent va ajunge la 90 de dolari pe baril.

Citește și Prețurile la NICHEL au EXPLODAT până la 24.000 de dolari/tona. Explicații

Potrivit experților, unul dintre motivele creșterii prețului petrolului este scăderea stocurilor de țiței, un fenomen înregistrat în 2021, dar care se va accentua până la sfârșitul anului, cred experții. Capacitatea de aprovizionare a rezervelor va fi redusă la 2 milioane de barili pe zi, de la 3,4 milioane de barili în prezent. Oferta de pe piața petrolului se va diminua din cauza investițiilor insuficiente în acest sector. Se așteaptă ca investițiile în amonte în industria petrolieră să scadă cu 30% până la sfârșitul deceniului, pe măsura aplicării măsurile privind reducerea emisiilor cu efect de seră. 

Un baril de petrol de 100 de dolari se regăsește și în prognozele Goldman Sachs. Potrivit acestora, creșterea pieței este susținută de elementele fundamentale: deficitul de ofertă rămâne destul de sever, deoarece impactul negativ al valului de tulpină Omicron a fost mai slab asupra cererii de petrol decât cel al valului de tulpină Delta.

În 2021, creșterea prețului petrolului a depășit-o pe cea din ultimii 12 ani - țițeiul Brent a crescut cu 53% pe parcursul anului, iar petrolul american marca WTI a crescut cu 57%. Revenirea de pe piața materiilor prime a fost determinată de redresarea economică și de oferta redusă. Rata de creștere a prețurilor petrolului la nivel mondial în 2021 este a doua după cea din 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bitcoin / Foto: Freepik
Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Jeff Bezos și Elon Musk
Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...


pixel