Daea dă recompense pentru mistreți morți

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Persoanele care găsesc cadavre de mistreţi şi oferă autorităţilor astfel de informaţii primesc un stimulent de 225 de lei, iar pentru porcii domestici stimulentul este de 65 de lei, a anunţat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. 

"Este în vigoare o asemenea măsură, se operează cu ea de către ANSVSA, instituţia care răspunde de acest mecanism, ca să fim acoperiţi cu toate măsurile posibile, pentru a pune stavilă unui asemenea virus. Este vorba de un stimulent de 225 de lei pentru mistreţi morţi şi de 65 de lei pentru de anunţul pe care îl dau pentru porcii domestici morţi. Adunând este o medie de un milion de lei şi ceva (lei vechi n.r.). Iată, la Teleorman, într-o pădure s-au găsit aceste resturi de animale şi nu este deloc bine.(...) Există suspiciunea că a fost ceva intenţionat, dar organele abilitate vor analiza şi vor comunica opiniei publice atunci când vor avea rezultatul anchetei" , a spus Petre Daea, prezent la o conferinţă pe teme agricole organizată la ASAS. 

Întrebat dacă nu vin prea târziu aceste măsuri, ministrul a răspuns: "Nu. Nu vin deloc târziu aceste măsuri". 

Ministrul a precizat că este îngrijorat de evoluţia pestei porcine africane, nu numai de situaţia din România ci şi de ceea ce se întâmplă în ţările din jur. 

"Sunt îngrijorat nu numai de cazurile acestea din ţară ci şi de ceea ce apare şi în altă parte. Mă îngrijorează şi situaţia din Ungaria, pentru că este aproape de graniţă, si sunt focare, cum şi de prezenţa virusului din Bulgaria, Ucraina. Este o îngrijorare generalizată şi o luptă grea cu acest virus", a mai spus Daea. 

Pe de altă parte, şeful de la Agricultură a reamintit că a început repopularea cu porci santinelă în judeţele Buzău, Satu Mare, Bihor şi Brăila şi "încet, încet se va relua activitatea", dând din nou asigurări că "nu vom întrerupe creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei". 

În privinţa despăgubirilor acordate crescătorilor de animale afectaţi de virusul pestei porcine africane, ministrul Agriculturii a anunţat că s-au plătit peste 7.500 de dosare din cele peste 8.100 de gospodării afectate, urmând ca şi restul gospodăriilor să primească banii. "Banii ajung unde trebuie să ajungă. Sunt despăgubiţi toţi cei care au fost în situaţia aceasta mai grea", adăugat Daea. 

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, la această dată, în 260 de localităţi din 14 judeţe, fiind înregistrat un număr de 1.021 de focare, din care 15 în exploataţii comerciale, arată datele actualizate ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), date joi publicităţii. 

Conform informaţiilor centralizate, au fost consemnate şi 107 cazuri la mistreţi, iar numărul total al porcilor eliminaţi afectaţi de boală se ridică la 353.914 exemplare. 

Prezenţa virusului PPA a fost semnalată în România, pentru prima oară pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. 

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik

pixel