Deficitul de cont curent a explodat. Creştere cu 60% în primele patru luni din 2025

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Deficitul de cont curent a ajuns la peste 10,1 miliarde de euro.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 10,103 miliarde de euro în perioada ianuarie-aprilie 2025, în creştere cu 60,6% comparativ cu deficitul de 6,289 miliarde de euro din aceeaşi perioadă anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate vineri.

Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,596 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 433 milioane euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 303 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a adus o contribuţie negativă de 1,348 miliarde euro.

În primele patru luni, datoria externă totală a crescut cu 4,196 miliarde euro, până la 209,089 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 158,968 miliarde euro la 30 aprilie 2025 (76% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,6% faţă de 31 decembrie 2024, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2025 nivelul de 50,121 miliarde euro (24% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2024.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,2% în perioada ianuarie - aprilie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2025 a fost de 5,7 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2024.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2025 a fost de 100%, comparativ cu 99,1% la 31 decembrie 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel