Dieselgate se translatează spre Europa de est. Apel către autoritățile de la Bruxelles

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Reţeaua de oraşe Eurocities, platforma ecologistă Transport şi Mediu şi Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică au cerut marţi instituţiilor Uniunii Europene şi statelor ei membre să ia măsuri mai hotărâte împotriva folosirii combustibilului diesel la vehicule, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale poluării atmosferice severe în oraşele ţărilor UE, transmite agenţia EFE. 

Pe şoselele europene circulă în prezent peste 43 de milioane de maşini şi alte vehicule diesel foarte poluante, în timp ce costurile sanitare generate în UE de afecţiunile ce rezultă în urma poluării atmosferice provocate de sectorul transporturilor se ridică la aproximativ 62 de miliarde de euro anual, din care circa 52 de miliarde sunt efectul folosirii combustibilului diesel, se arată într-o declaraţie semnată de organizaţiile mai sus menţionate cu ocazia unei conferinţe desfăşurate la Bruxelles. 

Estimând că iniţiativele implementate la nivel municipal sunt insuficiente pentru a combaterea poluării excesive, în declaraţie se propune Uniunii Europene şi statelor membre să contribuie la eliminarea motoarelor diesel şi să stimuleze achiziţia de vehicule puţin poluante. 

Documentul face referire şi la scandalul ''Dieselgate'', declanşat după ce s-a aflat că societatea germană Volkswagen a măsluit rezultatele testelor pentru emisiile de noxe prin modificarea unor programe informatice. 

În acest context, organizaţiile menţionate cer ca Vestul Europei să nu se debaraseze de vehiculele ale căror emisii poluante au fost astfel trucate exportându-le în ţările din Est, dacă emisiile de noxe pentru acele vehicule nu au fost mai întâi aduse la nivelul normal. 

În plus, declaraţia mai insistă ca aceste vehicule afectate de operaţiunea frauduloasă de trucare a noxelor şi care au fost ulterior modificate pentru a se remedia situaţia să fie supuse unor noi teste în condiţii reale de trafic. 

Declaraţia mai susţine şi crearea unui fond european pentru aer curat în oraşele cele mai afectate de poluarea generată de motoarele diesel. 

Dincolo de această chestiune, se mai solicită şi elaborarea pe ansamblu a unor obiective mai ambiţioase de reducere a poluării, printre acestea fiind şi acordarea de stimulente financiare prin care parcul auto european să fie înnoit cu vehicule mai puţin poluante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Dacia 1300 / Foto: Pexels
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres

pixel