Dolarul revine pe creștere. Euro și yenul pierd teren în fața monedei americane

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Dolari. Freepik.com
Dolari. Freepik.com
Dolarul s-a apreciat luni în raport cu principalele valute internaționale, după ce declarațiile oficialilor americani nu au oferit clarificări privind viitorul regim al tarifelor vamale, cu doar câteva zile înainte de un termen-limită crucial, transmite Reuters.

Majoritatea partenerilor comerciali ai SUA se confruntă cu perspectiva unor taxe vamale mai ridicate, la încheierea perioadei de grație de 90 de zile stabilite de președintele Donald Trump pentru impunerea tarifelor „reciprocității” de Ziua Eliberării, care expiră miercuri.

Trump a precizat duminică faptul că noile tarife vor intra în vigoare de la 1 august. Totodată, a anunțat că va nominaliza, luni, aproximativ o duzină de țări cărora li se vor transmite notificări oficiale cu noile taxe mărite. În plus, a amenințat cu o taxă suplimentară de 10% pentru statele care susțin politicile „anti-americane” promovate de blocul economiilor emergente BRICS.

„Se simte în continuare că această administrație caută căi de a evita declanșarea unor măsuri tarifare dure. Se vorbește mult, dar între vorbe și acțiuni e o diferență uriașă”, a declarat Chris Beauchamp, analist-șef la IG.

„Au văzut ce s-a întâmplat în aprilie, când piețele au fost lovite de o volatilitate puternică, și probabil nu vor să repete acel scenariu.”

Pe piețele valutare, datele privind opțiunile arătau că traderii se așteaptă la o volatilitate moderată înainte de termenul-limită, mizând pe posibilitatea unei noi amânări.

Dolarul a urcat cu 0,2%, ajungând la 0,7972 franci elvețieni, aproape de minimul atins în ianuarie 2015. Euro a pierdut 0,5%, coborând la 1,1726 dolari, deși în acest an câștigase deja peste 13%. Totodată, dolarul a recuperat pierderile inițiale și a crescut cu 0,54%, atingând un maxim al ultimei săptămâni de 145,38 yeni.

Investitorii sunt tot mai îngrijorați de faptul că Japonia și Uniunea Europeană ar putea să nu ajungă la un acord cu Washingtonul până la termenul-limită, negocierile înregistrând progrese lente în ciuda mai multor runde de discuții.

Indicele dolarului (care compară moneda americană cu un coș de șase valute importante) a crescut cu 0,41%, ajungând la 97,363, atingând pentru scurt timp un maxim al ultimei săptămâni.

Evoluția continuă trendul pozitiv de săptămâna trecută, când datele privind reziliența pieței muncii din SUA au redus așteptările privind o relaxare rapidă a politicii monetare din partea Rezervei Federale.

Totuși, indicele rămâne aproape de un minim al ultimilor 3 ani și jumătate, cu o scădere totală de 10% în acest an, pe fondul îndoielilor privind statutul de „refugiu” al dolarului în caz de recesiune globală.

Lira sterlină a pierdut 0,26%, ajungând la 1,36 dolari, dar rămâne aproape de cel mai înalt nivel din octombrie 2021. Dolarul american a câștigat aproximativ 0,4% și în raport cu dolarul canadian.

Valutele sensibile la apetitul pentru risc, precum dolarul australian și cel neozeelandez, au pierdut 0,7%, respectiv 1%, în așteptarea deciziilor de politică monetară din Australia (marți) și Noua Zeelandă (miercuri). Se așteaptă ca banca centrală australiană să reducă din nou dobânda de politică monetară, în timp ce în Noua Zeelandă rata ar urma să rămână neschimbată.

„Incertitudinea privind politica SUA nu mai are același impact ca în aprilie, dar această corelație rămâne relevantă”, a subliniat Paul Mackel, șeful departamentului de analiză valutară globală de la HSBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Documente
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov

pixel