E.ON Energie România, anunț IMPORTANT despre facturile pe luna septembrie

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Republica Moldova, nevoită să cumpere energie electrică din România în regim de urgenţă
Republica Moldova, nevoită să cumpere energie electrică din România în regim de urgenţă
E.ON Energie România a anunţat joi că procesul de facturare se derulează normal, fără întârzieri cauzate de schimbările aduse de OUG 27/OUG 119.

Potrivit unui comunicat al companiei, au fost deja implementate noile prevederi valabile începând cu 1 septembrie pentru energie electrică, cele pentru gaze naturale rămânând nemodificate.

Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie au fost emise facturile plafonate către toţi clienţii casnici eligibili. Procesul va continua pe parcursul lunii octombrie, astfel încât toţii clienţii companiei vor primi facturile la timp, evitându-se astfel situaţiile în care aceştia primesc mai multe facturi într-o singură lună.

Compania a făcut eforturile necesare astfel încât toate modificările impuse de legislaţia valabilă la 1 septembrie să fie implementate rapid, iar clienţii noştri să poată beneficia de schema de suport de la stat.

E.ON Energie România recomandă clienţilor să opteze pentru autocitire şi să transmită indexul în perioada menţionată pe factură. Astfel, clienţii se asigură că odată cu înregistrarea citirii de la distribuitor nu vor avea valori mari ale facturilor de regularizare.

Totodată, este importantă respectarea termenelor contractuale de plată pentru evitarea situaţiilor nedorite precum întreruperea furnizării sau costuri adiţionale generate de plata cu întârziere (dobânzi penalizatoare).

De asemenea, compania încurajează clienţii să adopte măsuri de eficienţă energetică, ceea ce înseamnă o atitudine responsabilă şi economii la bugetul propriu, fără a diminua confortul. 

Citește și Plata în avans pentru energie. Cum se poate efectua fără factură

În primul rând, Zoltan Nagy Bege și-a exprimat speranța că nu fi vorba de întârzieri de câteva luni, ci doar de câteva săptămâni. ”Nu cred că este atât de complicat pentru furnizori să nu reșească să adapteze softurile”, a spus oficialul ANRE într-o intervenție la Antena3. 

În ceea ce privește plata în avans, reprezentantul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a explicat cum se poate face acest lucru dacă nu există o factură. 

Doar cine dorește 

"Nu este o obligație pentru un client, un consumator, să facă plăți în avans. Dacă dorește să facă această plată în avans, pe fiecare factură există un cont curent sau chiar mai multe conturi bancare la diverse bănci, unde foarte mulți plătesc online lună le lună în aceleași conturi pot fi achitate. 

Bineînțeles, trebuie specificat contul de client, numărul lor sau niște date prin care să poată să fie identificate.
Dacă plătesc mai mult decât facturile... Citește mai departe AICI

Citește și Prețuri plafonate la energie. Oficial ANRE: Senatul a aprobat ceva care nu are niciun impact

Ordonanţa 119/2022 trebuie modificată astfel încât să se specifice care sunt codurile CAEN ale consumatorilor noncasnici care vor beneficia de preţ plafonat, a afirmat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

"Este foarte interesant ce s-a aprobat în Senat, din punct de vedere legislativ nu are niciun impact, pentru că trebuie să fie aprobat în Camera Deputaţilor. Cert este că impactul OUG 27, cu toate modificările ulterioare, în sistemul energetic este unul semnificativ pentru toţi actorii pieţei. Eu salut în primul rând încercările de a simplifica şi a clarifica nişte semne de întrebare încă neclare în OUG 27 şi OUG 119, vă dau un exemplu: este absolut necesară o modificare în sensul specificării codurilor CAEN pentru care plafonarea se aplică consumatorilor noncasnici", a spus Bege, în conferinţa "Provocări în criza energetică", organizată de Profit.ro

Printre modificările aduse în Senat se află şi prevederea potrivit căreia de preţ plafonat vor beneficia şi familiile cu cel puţin trei copii. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel