Este obligatoriu. Decizie privind orice tip de protest

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Nimeni să nu fie deranjat
Nimeni să nu fie deranjat
Printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată joi în Monitoriul Oficial, orice manifestare organizată lângă o instituție publică trebuie declarată la Primărie.

Nu contează unde se desfășoară respectiva adunare - pe drum, în piață, pe trotuar sau carosabil. Toate trebuie anunțate. Regulă care vizează inclusiv compețiile sportive sau procesiunile. O decizie care trebuie avută în vedere de toți judecătorii în astfel de cazuri.

De ce s-a impus o astfel de măsură? Pentru că, explică judecătorii ICCJ, numai așa autoritățile pot asigura protecția și securitatea necesare derulării în liniște și calm a respectivele activități, fără a fi încălcată ordinea publică.

Ce se întâmplă dacă noile norme sunt nerespectate? Se dau amenzi. De două tipuri. Una pentru organizatorii adunării nedeclarate, de 1000 până la 10000 de lei, iar alta pentru participanți, în cuantum de 500 până la 5000 de lei. Amenzi care pot fi aplicate atât de organele de poliție, cât și de jandarmi.

Citește și Amenzi de Sărbători. Pentru ce fapte puteţi fi buni de plată

De ce a fost nevoie de intervenția ICCJ? Pentru a lămuri lucrurile și a nu mai exista interpretări diferite ale literei legii. Au existat cazuri în care instanța a considerat trotuarul sau partea carosabilă din apropierea unei instituții publice ca parte a sintagmei ”exteriorul sediului”. Altele le-au văzut ca elemente ale unei cări de comunicații publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grupuri armate păzesc intrarea în Cuartel de la Montaña (Cazarma de la Munte) din Caracas, Venezuela, la 3 ianuarie 2026, după ce mai multe explozii au fost raportate în capitală. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite l-au „capturat c
Completare document / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare
ftse - FOTO: Freepik@funtap
Foto: Pexels.com

Statul vrea să știe cine deține terenurile României

Proiect de lege pentru evidența terenurilor deținute de...

Citrice. Foto: Freepik.com
Delegațiile din Ucraina și SUA
Incendiul de la barul La Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne

Român dispărut după incendiul devastator din Crans-Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Mină de cărbune / Foto: Freepik
O femeie vorbește într-un apel video / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Taxe și impozite
Victor Negrescu / Foto: Parlamentul European
Copii la școală
Mina de cupru Mantoverde din Chile
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Centru de date / Foto: Freepik
Warren Buffett / FOTO: Facebook
Parlamentari
Bani
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik

pixel