EXCLUSIV. Programul dezastru. România va pierde sute de milioane de euro

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
EXCLUSIV
Ținta minim de realizat pentru evitarea dezangajării fondurilor europene în anul 2019, la nivelul Programului Operațional Regional (POR) este în sumă de 601 milioane euro. Până în prezent, din cele peste 2.500 contracte de finanțare semnate- doar un număr de 132 au contracte de execuție lucrări atribuite. Acest aspect a condus la revizuirea în minus a graficelor de rambursare transmise de către beneficiari, se arată într-un document guvernamental obținut de DCBusiness. Potrivit surselor noastre, șefii Executivului caută soluții ca să evite un fiasco în ceea ce privește Programul Operațional Regional. 

Angajații Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice caută soluții urgente pentru a evita un dezsatru în ceea ce privește programul POR, finanțat din fonduri europene, exercițiul financiar 2014-2020, potrivit unui document care circulă în prezent între Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării și care a fost obținute de reporterii DCBusiness. 

Denumit proiect de Ordonanță de Urgență, pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr 40/2015, privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, documentul prevede relaxarea plăților în cadrul programului POR, vând în vedere gradul mic de absorbție al fondurilor. "Se impune astfel necesitatea întreprinderii unor măsuri, în regim de urgență, pentru sporirea ritmului de implementare a POR, prin identificarea unor soluții de decontare a unor cheltuieli eligibile în cadrul programului și în anul 2019", se precizează în documentul citat.

"Astfel, în cadrul Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii cu o alocare financiară este de 957,57 milioane euro este necesară constituirea unui instrument legal care să permită încheierea de contracte de finanțare peste nivelul de alocare financiară. Un asemenea instrument juridic îl poate reprezenta majorarea pragului maxim pentru care autoritatea de management este autorizată să încheie contracte de finanțare de la limita a 100% la limita a 200% pentru Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Programului Operațional Regional", se precizează în proiectul de Ordonanță.

Potrivit unui specialist din cadrul Ministerului Dezvoltării, în prezent, nu este reglementat modul de cuprindere a TVA neeligibilă plătită, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate de autorităţile administraţiei publice locale în calitate de beneficiari ai proiectelor finanțate cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 axele prioritare 3, 4 și 7, pentru situațiile în care operatorul final este altul decât beneficiarul, la nivelul bugetului autorității de management- acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu se pot deconta banii. 

Nu au fost în stare să completeze legea

Având în vedere necesitatea urgentării implementării programelor operaționale este nevoie de a asigura cadrul legal necesar semnării de contracte de finanțare în limita a 300% din alocare pentru Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Programului Operațional Regional, mai susține specialistul contactat de DCBusiness. 

"Pentru a putea semna contracte de finanțare pentru aceste proiecte trebuie parcurși mai mulți pași: demararea procesului de contractare a proiectelor finanțabile în lista de rezervă, lansarea de noi apeluri, depunere proiecte, evaluare şi selecţie proiecte, semnarea contractelor. Pentru a putea lansa aceste apeluri este nevoie a exista sursa de finanţare la momentul lansării. Pentru a putea solicita, spre decontare, sume de bani de la Comisia Europeană, beneficiarul trebuie să depună, după semnarea  contractului de finanţare, documentele pentru rambursarea cheltuielilor efectuate. Ulterior, aceste sume trebuie să fie verificate, la nivelul autorității de management, să fie plătite, precum şi să fie incluse într-o declaraţie de cheltuieli ce va fi transmisă la Comisia Europeană până în noiembrie 2019. În scopul sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale pentru asigurarea finanțării TVA neeligibile plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul axelor prioritare 3, 4 și 7 ale Programului Operațional Regional 2014-2020 și luând în considerare prevederile art. 69 alin. 3) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 este imperios necesară completarea literei o)  a articolului 9  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările și completările ulterioare", mai scrie în proiectul de Ordonanță de Urgență care este subiect de discuție zilele aceste între Liviu Dragnea, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, premierul Viorica Dăncilă, Rovana Plumb- ministrul Fondurilor Europene și ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu. 

 
 
 
 
 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Centrala electrică / Foto: Freepik
Broker de bursă / Foto: Freepik
Donald Trump
Coiful de la Coțofenești care a fost furat din Muzeul Drents, Olanda
Roxana Mânzatu și Marcel Boloș
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor
Finanțele au făcut un nou împrumut / Foto: Freepik
Cu telefonul în mână / FOTO: Freepik
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic
Oțelărie
Simona Bucura-Oprescu
Aur
Euro-dolar / FOTO: Freepik

Euro a căzut la cea mai mică valoare din ultimii doi ani

Dolarul american a îngenuncheat aproape toate celelalte...

Banca Naționala a României
Marcel Ciolacu
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Prețurile gazului natural rămân ridicate în Europa

Experții băncii Commerzbank dezvăluie cauzele acestei...

Dumitru Chisăliță
Vladimir Putin și Donald Trump / Foto: kremlin.ru

Reuters a aflat unde preferă Putin să-l întâlnească pe Trump

Este vorba despre o țară din Orientul Mijlociu. 

Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr
Donald Tusk și Emmanuel Macron / FOTO: https://www.facebook.com/donaldtusk/photos?locale=fr_FR

Donald Tusk: „Războaiele comerciale sunt inutile și stupide”

În același timp, președintele Franței a îndemnat la...

Câmp petrolier / Foto: Freepik
Fuziuni și achiziții

Ofertele zilei: Fuziunile și achizițiile anunțate

Agenția Reuters a centralizate aceste informații.

La bursă / FOTO: Freepik
Care pe care / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Bitcoin / FOTO: Freepik

Bitcoin: Poate rivaliza cu aurul ca valoare refugiu?

De la apariția sa în 2009, Bitcoin a alimentat numeroase...

Donad Trump și Justin Trudeau / Foto: G7
Sam Altman, CEO ChatGPT
Bună dimineața!

pixel