FED a majorat dobânda cu 75 de puncte de bază, pentru a contracara inflaţia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Rezerva Federală a SUA a majorat dobânda cu 75 de puncte de bază, pentru a contracara inflaţia ridicată.

Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat miercuri cu 75 de puncte de bază rata dobânzii, pentru a patra oară consecutiv, la un interval cuprins între 3,75% şi 4%, pentru a contracara inflaţia ridicată, transmite Bloomberg. Este cel mai ridicat nivel al dobânzii din 2008.

De asemenea, oficialii Fed au indicat că campania agresivă pentru reducerea inflaţiei s-ar putea apropia de faza finală. În comunicatul Fed se arată că vor fi probabil necesare "noi majorări" pentru a aduce dobânzile la un nivel care este "suficient de restrictiv pentru ca în timp inflaţia să revină la 2%".

"În determinarea ritmului viitoarelor majorări, Fed va ţine cont de înăsprirea cumulativă a politicii monetare, întârzierile prin care politica monetară afectează activitatea economică şi inflaţia, şi evoluţiile economice şi financiare", au adăugat oficialii Fed. 

 

Citeşte şi: Obama spune că vor avea de suferit şi alţi oameni dacă va persista actualul climat politic

 

Fostul preşedinte american democrat Barack Obama a atras atenţia că ''şi alţi oameni vor mai avea de suferit'' dacă actualul climat politic din SUA nu se va schimba, după ce soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor a fost atacat de un bărbat cu un ciocan, relatează Reuters.

Un bărbat de 42 de ani a fost inculpat pentru că a pătruns în casa lui Nancy Pelosi vineri şi, în absenţa acesteia, l-a atacat pe soţul ei, Paul Pelosi, în vârstă de 82 de ani, fracturându-i craniul şi producându-i şi alte răni. Suspectul a pledat nevinovat la acuzaţia de tentativă de omor şi la alte capete de acuzare.

În timpul unui eveniment de campanie pentru candidaţii democraţi din statul Nevada, fostul preşedinte a spus că a vorbit recent cu Paul Pelosi şi că acesta "va fi bine".

Însă Obama şi-a exprimat o îngrijorare profundă în legătură cu "erodarea normelor de civilizaţie şi democratice de bază", într-o ţară unde susţinătorii fostului preşedinte republican Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul într-o încercare de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020.

"Obiceiul tot mai răspândit de a-i demoniza pe oponenţii politici creează un climat periculos", a spus Obama, dând vina pe aleşii care nu resping violenţa, nu o iau în serios sau inflamează situaţia cu o retorică bazată pe ură.

"Dacă vom crea un astfel de mediu, atunci mai mulţi oameni vor avea de suferit", a declarat el.

Obama s-a aflat în Las Vegas pentru a-i susţine pe candidaţii care sunt într-o cursă extrem de strânsă pentru Senatul SUA şi pentru postul de guvernator înaintea alegerilor de la 8 noiembrie. El a sprijinit de asemenea candidaţi şi mai slab plasaţi în cursa pentru Congres sau postul de procuror general al statului.

Fostul preşedinte, care a avut două mandate, încheiate în 2017, rămâne cea mai populară figură a Partidului Democrat şi a participat deja la evenimente de campanie în Wisconsin, Michigan şi Georgia.

Turneul lui Obama va continua miercuri în Arizona şi sâmbătă în Pennsylvania, alte două state unde cursa pentru posturile de guvernator şi senator este strânsă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy

pixel