Fermierii americani sunt disperați! Activitatea lor este blocată

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Optimismul lor scade pe zi ce trece
Optimismul lor scade pe zi ce trece
Grupul agricol american CHS Inc are câteva zeci de barje încărcate cu îngrăşăminte care din cauza inundaţiilor sunt blocate în apropiere de St. Louis, la aproximativ 800 de kilometri de cele două puncte de distribuţie din Minnesota ale companiei. 

Aceste barje nu se pot mişca, deci îngrăşămintele nu pot ajunge la fermieri la timp pentru sezonul de plantare a porumbului, din cauză că ecluzele de pe principala arteră fluvială americană, utilizată pentru transportul cerealelor şi îngrăşămintelor, sunt închise de câteva săptămâni. Nivelul ridicat al apelor reprezintă un risc pentru nave, barje şi ecluze.

Trasportul feroviar are şi el întârzieri din cauza vremii nefavorabile şi inundaţiilor în partea de vest a regiunii Midwest, ceea ce afectează şi mai mult lanţurile de aprovizionare în zona care constituie grânarul SUA. Aceste probleme cu transportul sunt ultimele dintr-un lung şir de probleme pentru sectorul agricol american, afectat de mai mulţi ani de scăderea profiturilor precum şi de războiul comercial dintre SUA şi China, ceea ce riscă să diminueze suprafaţa cultivată cu porumb şi grâu în acest an.

Cu ochii la prețuri

"Barjele noastre sunt la mare distanţă de locul unde avem nevoie de ele. Credem că nicio linie de cale ferată nu va fi disponibilă până la vară", a declarat vicepreşedintele CHS, Gary Halvorson.

Citește și BANI de la stat! Ajutorul crește de la 1.000 la 3.000 de euro

Administrarea de cantităţi reduse de îngrăşăminte poate afecta randamentul recoltelor dar şi profitul fermierilor americani în acest an, care se anunţă deja a fi unul la jumătate faţă de maximul din 2013. În plus, întârzierea livrărilor poate însemna penalizări pentru barjele şi vagoanele de tren blocate.

Unii fermieri ar putea să decidă plantarea de soia în loc de porumb, care are avantajul că poate fi plantată mai târziu şi are nevoie de mai puţine îngrăşăminte. Însă perspectivele pentru soia boabe sunt în continuare incerte atât timp cât SUA şi China, principalul cumpărător de soia, rămân implicate într-un război comercial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...


pixel