Finanțe comportamentale. Sfaturi pentru cei mici și cei mari, de la profesorul Adrian Mitroi

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Adrian Mitroi, profesor de finanțe
Adrian Mitroi, profesor de finanțe
EXCLUSIV
Uneori, gestionarea cheltuielilor casei, chiar dacă dă bătăi de cap adulților, poate fi o lecție de maturitate pentru cei mici, este de părere profesorul din cadrul Academiei de Studii Economice, Adrian Mitroi.

Atât timp cât părinții au controlul acestor cheltuieli, le pot folosi ca un instrument de îmbogățire a cunoștințelor financiare, cei mici au doar de câștigat în acest caz. Totuși, părinții trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte importante, pentru a da mai departe niște informații care le vor servi copiilor odată ajunși la vârsta la care vor trebui să își plătească propriile facturi.

 

Sfaturi pentru părinți

Iată câteva dintre aceste sfaturi pe care profesorul ASE le-a subliniat în cadrul unui interviu desfășurat pe tema campaniei DC Educația Financiară, pentru părinți, în ceea ce privește gestionarea facturilor sau a cheltuielilor de vacanță:

”În finanțele comportamentale noi discutăm des acest subiect, este vorba despre când te simți stăpânul banilor tăi și știi ce cheltuieli ai, mergi în vacanță și îți pui banii deoparte din timp, știi că vin facturile de iarnă, îți pui bani deoparte pentru acele facturi, într-un depozit la șase luni, de exemplu, unde există acea curbă a dobânzii, mai atractivă decât cea la contul de economii, care este un hibrid între contul curent și contul de depozit. Această dobândă de la 3, la 6 luni începe să fie mai atractivă și îți faci în fiecare lună un depozit de 1.000 lei, pe trei luni, luna viitoare din nou, este un depozit capitalizare care se înnoiește automat.”

El a specificat că astfel de metode pot servi în momente incerte în economie, cum este cazul liberalizării pieței de energie din luna aprilie a anului viitor, când prețurile facturilor se vor schimba.

”Genul acesta de grijă te protejează la inflație, care este destul de agresivă în aceste momente. Am intrat într-o criză de affordability index, adică nu ne mai putem permite multe lucruri. Vedeți cât greu este pentru noile generații să își permită o rată la un apartament acum. România este bine poziționată din acest punct de vedere, la salariile bune care sunt, prețurile la case totuși nu sunt așa de scumpe precum cele din America, unde pentru tânăra generație cu succes profesional (achiziționarea unui apartament) este un vis pe care părinții lor îl putea realiza cu puțin efort, dar ei se uită ca la ceva imposibil de atins”, a spus Adrian Mitroi.

 

Cum învață să își gestioneze tinerii banii

Profesorul ASE este de părere că părinții trebuie să îi învețe pe copii adevărata valoarea a banilor încă din timp, astfel încât să simuleze un salariu și cotizarea la cheltuielile periodice ale casei, încât tinerii să își facă o viziune de ansamblu a ceea ce înseamnă această responsabilitate.

”Primul lucru luat în considerare este că ei trebuie să fie parte din discuțiile de priorități. Să înțeleagă că ce își doresc este parte din ceea ce își dorește întreaga familie, să fie o parte dintre priorități. Să știe că acele cheltuieli care țin de siguranța alimentară, de mașină, de sănătate sunt principale, că mofturile pot fi amânate și să socotească de două ori dacă necesită acele lucruri. Copilul trebuie să fie parte din aceste decizii. Pentru părinții care pot face asta, alocația, care este o sumă mică dar importantă, trebuie să meargă direct în contul lor. Astfel, pentru că ei au acești bani, îi pun uneori să plătească și așa învață costul de oportunitate. Pe lângă acest lucru, copilul trebuie să știe că primește o recompensă fixă, ajustată cu inflația, și să primească și o recompensă variabilă, în funcție de performanță.

 

VIDEO:

Youtube video image

DCMedia Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna august, campania DC Educația Financiară, cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik

pixel