Florin Cîțu, anunț. Ce se va întâmpla cu salariile bugetarilor

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Cîțu
Florin Cîțu
Guvernul nu ia în considerare în acest moment o restructurare a aparatului public, iar după rezolvarea crizei de sănătate este timp pentru reforme în domeniul public, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"În acest moment nu există această discuţie. În acest moment toate armele noastre sunt îndreptate împotriva problemei de sănătate. Încercăm să oprim această criză pe sănătate, să avem echipamente pentru ca totul să funcţioneze perfect. Acolo ne-am concentrat toate forţele, veţi vedea că rectificarea bugetară acolo duce resurse. În al doilea rând, avem problema creată în sectorul privat, unde a trebuit să fie închise mai multe firme, pentru că vrem ca oamenii să stea acasă, să nu se infecteze, şi atunci vom pune resurse şi în această zonă. În acest moment nu ne uităm la o restructurare a aparatului public sau orice alte măsuri, dar ştim, bineînţeles, că aparatul public este ineficient", a explicat Florin Cîţu, la Digi 24.

Ministrul de Finanţe a susţinut că sistemul public se informatizează forţat în această perioadă.

"Se fac eforturi în acest moment de informatizare a aparatului public şi s-a văzut clar că aparatul public s-a informatizat forţat. Am oameni care lucrează şi din Ministerul de Finanţe, şi din ANAF, sute de persoane care lucrează de acasă, fac lucruri pe tablete, sunt conectaţi, fac lucruri care ni se spuneau cu o lună în urmă că nu se puteau face. Vă spun că informatizarea ANAF se va face în această perioadă. (...) În rest, nu ne-am concentrat în acest moment decât pe a pune resurse în sistemul de sănătate şi de a veni cu aceste măsuri prin care să reuşim să păstrăm capacitatea de producţie. Eu cred că dacă reuşim să păstrăm capacitatea de producţie aproape intactă şi forţa de muncă să fie sănătoasă putem să ieşim după aceea din impas. Să ştiţi că avem timp de reforme (în sistemul public - n. r.) după aceea, bineînţeles", a adăugat Florin Cîţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...


pixel