FMI: Economia mondială a intrat în încetinire din cauza tensiunilor comericale

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Kristalina Georgieva
Kristalina Georgieva
Economia mondială a trecut de la avânt la "o încetinire sincronizată", din cauza escaladării tensiunilor comerciale globale, a Brexitului şi a incertitudinilor geopolitice, a declarat marţi noul director general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, în primul său discurs, transmit Reuters şi DPA.

"În 2019, ne aşteptăm la o creştere mai lentă în aproape 90% din economiile lumii. Economia globală este acum într-o încetinire sincronizată. Această frânare extinsă înseamnă că anul acesta creşterea economică va înregistra cel mai slab ritm de la începutul deceniului", a avertizat Kristalina Georgieva.

Aceasta a prezentat un studiu FMI în care se arată că efectul cumulativ al conflictelor comerciale ar putea însemna o reducere de 700 de miliarde de dolari a PIB-ului global până în 2020, sau aproximativ 0,8%. Pierderile vin ca urmare a scăderii încrederii oamenilor de afaceri şi a reacţiilor negative ale pieţelor, a explicat şeful FMI.

Noul şef al FMI vrea ”să repare acoperișul” înainte de furtună

Ea a cerut statelor să lucreze împreună pentru a revizui reglementările globale privind comerţul, pentru a le face mai sustenabile.

Din cauza tensiunilor comerciale "activitatea industrială pe plan global şi investiţiile s-au redus substanţial", ceea ce va avea efect şi asupra sectorului serviciilor. Toate statele au de pierdut în cazul unui război comercial. Până acum, repercursiunile au inclus întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi creşterea diviziunilor digitale, a explicat oficialul FMI.

În ceea ce poate fi interpretat ca o aluzie la China şi alte state protecţioniste, Georgieva a avertizat împotriva subvenţiilor, a aplicării forţate a transferurilor de tehnologie şi a legislaţiei privind drepturile de proprietate intelectuală.

De asemenea, oficialul a atras atenţia economiilor importante să fie atente cu ratele scăzute ale dobânzilor, apreciind asupra "efectelor secundare negative şi a consecinţelor neinţenţionate" ale acestor politici monetare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com
Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Impozit minim global / Foto: Freepik
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan

pixel