Fost ministru de Finanţe: România va trece printr-o depresie economică

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
18 parlamentari au conturi deschise în bănci din străinătate
18 parlamentari au conturi deschise în bănci din străinătate
Dacă politica Executivului va continua în ritmul acestui an, din punct de vedere al investițiilor publice, România riscă în anii următori să  treacă printr-o depresie economică, a explicat, pentru DCBusiness, fost ministru al Finanțelor și analist economic Anca Dragu. 

În opinia analistului Anca Dragu, dezvoltarea economiei se va bloca- dacă Executivul nu va accelera investițiile publice și nu va înceta să se împrumute pentru a plăti pensii și salarii. 

"Ne împrumutăm ca să mâncăm, nu să facem investiții. Este cea mai proastă formulă pentru a crește economia. Pragul investițiilor publice este undeva la 30% față de anii 2013, 2014 și chiar 2016. Economia are nevoie de investiții publice ca de aer: căi ferate, șosele, etc", a explicat Anca Dragu, pentru DCBusiness. 

Execuţia bugetară pe luna septembrie arată „o economie în derivă”

Senatorul liberal Florin Cîţu a declarat, marţi, că execuţia bugetară pe luna septembrie arată „o economie în derivă”, susţinând că primele consecinţe vor apărea la rectificare, când nu vor mai fi bani pentru niciun fel de proiect, iar pentru 2019 va fi un buget de austeritate.

„Astăzi a fost publicată, ca de obicei cu întârziere, execuţia bugetară pentru luna septembrie. Situaţia este neplăcută şi m-a surprins neplăcut această execuţie din mai multe motive, dar este clar că avem confirmarea, acum după 9 luni de zile, că acest Guvern Dăncilă este cel mai slab guvern în perioada postdecembristă, după Revoluţia din '89. Mai multe lucruri aş vrea să amintesc, nu vă dau toate cifrele, dar după 9 luni de zile veniturile la buget sunt mai mici cu 12 miliarde decât erau programate, ca să aveţi o imagine asupra situaţiei execuţiei bugetare. Un alt motiv pentru care m-a surprins neplăcut această execuţie bugetară este că mă aşteptam să fie mai bună, chiar dacă în raportul pe care l-am publicat şi a fost aprobat de BEx am prezentat o situaţie a execuţiei bugetare cu un deficit spre sfârşitul anului de 3,5%, mă aşteptam ca situaţia să fie mai bună, datele care au apărut astăzi arată o economie în derivă”, a spus Florin Cîţu, la Parlament.

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...


pixel