FRAUDĂ de 3,5 MILIOANE DE EURO. Șapte firme de gunoi, implicate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Președintele ARMID a remarcat faptul că dacă ar fi înlocuit doar 5% din cărbune cu deșeuri nereciclabile, atunci Complexul Energetic Oltenia ar fi putut realiza o economie de aproximativ 16 milioane de euro, bani care s-au plătit prin facturile consumator
Președintele ARMID a remarcat faptul că dacă ar fi înlocuit doar 5% din cărbune cu deșeuri nereciclabile, atunci Complexul Energetic Oltenia ar fi putut realiza o economie de aproximativ 16 milioane de euro, bani care s-au plătit prin facturile consumatorilor.
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF au investigat o rețea frauduloasă de șapte firme specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor, ai căror organizatori au fraudat cu circa 3,5 milioane de euro (peste 17 milioane de lei) bugetul general consolidat al statului.

Potrivit unui comunicat al ANAF, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor prevăzute de lege, grupul organizat a disimulat reciclarea a peste 8.400 tone de deșeuri de ambalaj printr-un circuit fraudulos în care pentru activitatea de colectare au fost folosite exclusiv firme tip „fantomă”, înregistrate în județele Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Constanța și București.

Deși nu aveau personal angajat și nici mijloace tehnice necesare gestionării deșeurilor, cei care operau în spatele acestor firme fantomă raportau fictiv colectarea de la persoane fizice a deșeurilor de ambalaje de plastic/PET.

„Pe circuit, se interpunea societatea aflată în centrul rețelei, specializată în reciclare. Practic, această societate cu sediul în județul Timiș coordona activitatea frauduloasă a întregii rețele și raporta operațiuni fictive către Organizațiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului cu care avea încheiate contracte de administrare a operațiunilor de colectare și valorificare a deșeurilor de ambalaje plastic și PET”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ANAF susțin că, prin crearea acestui circuit tranzacțional fictiv, organizat pe paliere bine determinate, s-au disimulat operațiunile de colectare și reciclare a deșeurilor cu scopul de a sustrage de la plată sumele datorate bugetului general consolidat al statului. Prejudiciul ajunge la peste 17 milioane de lei.

Inspectorii fiscali au sesizat organele de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor și recuperarea prejudiciului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com

pixel