Germanii se revoltă. Nu vor burqa islamică!

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Germanii nu vor burqa
Germanii nu vor burqa
Germania se confruntă cu un aflux tot mai mare de emigranți musulmani, în plus față de comunitatea turcă, iar mulți din aceștia sunt adepții portului de burqa, vălul islamic pentru femei.

Nemții ar susţine o interdicţie de a purta burqa în locuri publice, măsură de tipul celei intrate în vigoare joi în Olanda, relevă un nou sondaj de opinie, realizat de YouGov şi publicat vineri de dpa.

54% dintre cei intervievaţi s-au declarat ''complet'' favorabili unei interziceri a portului vălului ce acoperă integral faţa, în timp ce 20% au spus că sunt ''mai degrabă'' pentru o astfel de reglementare decât împotriva ei.

Doar 12% dintre germanii chestionaţi s-au declarat împotriva introducerii unei interdicţii, iar 14% nu şi-au exprimat nicio opinie.

O interdicţie asupra portului burqa a intrat în vigoare joi în Olanda, după aproape 14 ani de dezbateri.

Ministerul de Interne olandez le-a cerut autorităţilor locale şi organismelor abilitate să pună interdicţia în aplicare. Responsabilii pentru securitate trebuie să ceară de acum femeilor cu văl să-şi descopere faţa. Dacă refuză, li s-ar putea interzice accesul în clădirile publice, ele fiind pasibile şi de o amendă de cel puţin 150 de euro (167 de dolari).

Autostradă electrică pentru tiruri în Germania. Sistem ca la tramvaie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com

pixel