Grecia. Insula Skyros, alternativă la staţiunile aglomerate, pentru o vacanţă liniştită
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Insula Skyros aşteaptă să fie descoperită de turiştii români în căutarea unei vacanţe liniştite în Grecia.

Românii care vor să petreacă o vacanţă liniştită în Grecia, departe de locurile aglomerate şi foarte turistice, pot alege mica insulă Skyros, unde se ajunge atât cu avionul din Atena şi Salonic, cât şi printr-o călătorie de aproximativ o oră şi jumătate cu feribotul din sudul insulei Evia, o altă zonă care merită descoperită.

Foarte puţin frecventată deocamdată de turişti români, potrivit hotelierilor şi reprezentanţilor autorităţilor locale, insula Skyros se mândreşte în primul rând cu caracterul său autentic, fiind căutată inclusiv datorită faptului că păstrează mult din aspectul tradiţional al vieţii grecilor din aceste locuri.

"Skyros este complet diferită de alte insule greceşti. Jumătate din insulă este în stilul nordului Greciei, iar cealaltă jumătate este în stilul Cicladelor", a declarat Kyriakos Antonopoulos, şeful autorităţii portuare din Skyros, într-un interviu pentru AGERPRES, realizat în cadrul unei vizite în scop jurnalistic organizată la începutul lunii iunie în insula Evia şi în insula Skyros de Biroul din România al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei.

"În acelaşi timp, vestul, estul, sudul şi nordul insulei sunt diferite între ele. În nord sunt plaje însorite, sudul este mai pietros, vestul este plin de conifere, până la mare, în timp ce estul este mai muntos şi periculos, cu peşteri marine", a adăugat el.

"Skyros este autentică. Este izolată. Aici, evoluţia vine cu 20-25 de ani mai târziu. Apoi, caracterul oamenilor este diferit. Nu este o insulă nautică. Activitatea principală a oamenilor de aici este legată de creşterea caprelor, nu pescuitul sau marinăria. Activităţile de mare în Skyros sunt pentru turişti. Localnicii au o mentalitate de oameni de munte", a mai spus Kyriakos Antonopoulos.

Primarul din Skyros, Nikos Mavrikos, a explicat că, în ultimii ani, insula a devenit foarte cunoscută pe piaţa turistică, fiind căutată în special de francezi, austrieci, belgieni şi olandezi.

Potrivit edilului, Skyros oferă acces la cel puţin 35 de plaje în apropierea cărora se poate ajunge cu maşina, dar şi la numeroase alte plaje mai mici şi ascunse, dintre care unele sălbatice.

Nikos Mavrikos s-a declarat încrezător în potenţialul de dezvoltare al insulei şi a spus că, în ultimii ani, au venit tot mai mulţi investitori, care construiesc hoteluri mici, cele căutate în mod special de turişti.

El a mai explică faptul că, în afară de cursele zilnice cu feribotul dinspre portul Kymi din sudul insulei Evia, pe a cărei rază administrativă se află şi Skyros, în insulă se poate ajunge cu avionul zilnic din Atena şi de trei ori pe săptămână din Salonic.

Încrezătoare că insula se va dezvolta este şi Iro Grimpizi, o tânără care, alături de sora sa şi de părinţii lor, se ocupă de hotelul ALERÓ Seaside Skyros Resort, o afacere de familie deschisă de doar câţiva ani.

"Însă oamenii care vin aici să investească ţin să păstreze insula autentică. Asta este valoarea sa. Şi asta caută clienţii - un loc autentic, liniştit şi care nu este foarte aglomerat. Aşa că, din aceasta perspectivă, insula nu se va schimba curând", a declarat ea, precizând că Skyros nu este atât o destinaţie de vacanţă pentru tineri, pentru că nu are o viaţă de noapte bogată, cât mai ales una pentru cupluri şi familii.

Dieter, un pensionar din Viena, a ales pentru a cincea oară Skyros ca loc de vacanţă. "Venim aici pentru că eu şi soţia mea căutăm o vacanţă liniştită. În Skyros, Grecia seamănă foarte mult cu Grecia pe care o ştiam eu când eram tânăr", şi-a explicat el alegerea, pe feribotul care face legătura între Evia şi Skyros.

Anne, o pensionară din oraşul Aix-en-Provence din sudul Franţei, se află pentru prima dată în Grecia, iar Skyros este unul din cele câteva locuri pe care ea şi soţul său le-au inclus în excursia lor, rezervată printr-o agenţie de turism, în această ţară.

"Este prima vacanţă după COVID-19. Înainte de COVID-19, călătoream mult. Însă nu cunoşteam Grecia. Suntem prima dată aici. Mulţi prieteni care au venit aici ne-au spus că este foarte bine. Grecia are o imagine bună", a adăugat ea.

Liniştea şi siguranţa pe care le oferă insula sunt importante şi pentru Magda Perdikaki, o femeie româno-elenă, recepţioneră la Hotelul Perigiali din Skyros.

Ea a venit cu părinţii în Grecia în 1980, când avea şase ani. Bunicul său era refugiat grec ajuns după Al Doilea Război Mondial în România, unde s-a căsătorit cu o româncă. După ce a făcut şcoala în Grecia şi venea anual cu părinţii în România înainte de 1989, Magda Perdikaki a ales să urmeze facultatea în România, ASE-ul din Bucureşti, între 1993 şi 1997.

Ulterior a revenit în Grecia, s-a stabilit în Lamia, apoi în Atena. S-a căsătorit cu un bărbat grec, mecanic auto la aeroport. Cei doi s-au mutat din 2018 în Skyros, de unde nu se gândesc să plece momentan şi unde cresc doi băieţi, de 9 şi 11 ani.

Nu a mai ajuns în România de aproape 20 ani, deşi i-ar plăcea să meargă. "Însă benzina e scumpă. Dacă nu scade preţul, nu văd scăpare", a afirmat femeia pentru Agerpres.

"M-am obişnuit aici. Dacă mă întrebaţi, nu aş avea nicio problemă să stau şi în România, nu e ceva ce mă sperie, doar că nu vrea soţul. Şi Grecia, şi România le simt ca pe ţara mea", a mai spus Magda Perdikaki.

În afara plajelor şi a peisajelor sale spectaculoase, care taie răsuflarea, în Skyros pot fi vizitate obiective turistice precum ruinele unui castel din perioada ocupaţiei veneţiene (între secolul al XIII-lea şi secolul al XV-lea), Mănăstirea Agios Georgios (Sfântul Gheorghe), care datează din perioada bizantină, statuia şi mormântul poetului englez Rupert Brooke şi mai ales ferma de cai skyrieni.

Ferma Mouries este un centru de creştere şi conservare a cailor skyrieni, una dintre cele mai rare şi mai vechi rase de cai din lume, de dimensiuni mici şi originari din Skyros.

Ferma a fost creată acum câţiva ani de Manolis Trachanas şi găzduieşte în prezent aproximativ 60 de cai.

"Principalul obiectiv al centrului sunt reproducerea rasei pure a cailor skyrieni prin înmulţire controlată şi salvarea lor de la dispariţie", a explicat Manolis Trachanas, potrivit căruia ferma este căutată în special de părinţi datorită activităţilor pentru copii pe care le oferă.

Înainte sau după vizitarea insulei Skyros, este obligatorie şi descoperirea sudului insulei Evia, mai puţin frecventat de turişti români, care preferă centrul şi în special nordul zonei, acolo unde agenţiile de turism propun în general pachete de vacanţă.

Sudul insulei Evia se prezintă ca un loc cu numeroase plaje - atât amenajate, cât şi sălbatice -, cu multe opţiuni de activităţi şi cu câteva obiective turistice atractive.

Printre activităţile care se pot practica aici se numără cele de scufundări subacvatice, surfing, drumeţii pe munte, tururi cu bicicleta sau cu maşinile de teren, a explicat Angelis Evanghelos, din partea agenţiei de turism Evia View Travel, care organizează excursii şi tururi ghidate în întreaga insulă Evia, precum şi în Skyros.

"În plus, turiştii pot vedea cum trăiesc localnicii, cum se face uleiul de măsline şi cum se prepară diversele specialităţi de mâncare grecească", a detaliat el.

Principalele municipalităţi din sudul insulei Evia sunt Styra, Karystos şi Marmari, fiecare dintre ele oferind acces spre diferite puncte de atracţie turistică.

"Karystos e o regiune foarte frumoasă. Combină muntele cu marea. Avem plaje foarte frumoase, mâncare bună, locuri istorice şi situri arheologice. Suntem aproape de Atena şi de Aeoroportul Eleftherios Venizelos. Preţurile sunt mai mici decât în celelalte insule elene", a declarat pentru Agerpres primarul localităţii Karystos, Raviolos Eleftherios.

El a recunoscut că regiunea a avut dificultăţi în timpul pandemiei, când numărul turiştilor străini a scăzut semnificativ, dar acum se declară convins că staţiunea va creşte din punct de vedere turistic, în special datorită unei campanii recente de promovare intensă.

Athanasios Zafiris, managerul Marmari Bay Hotel din Marmari, a explicat că în ultimii doi ani ani, din cauza pandemiei, cooperarea cu agenţiile de turism din România a fost mai dificilă, dar şi-a exprimat speranţa că din acest an interesul tur-operatorilor şi al turiştilor din România va creşte.

El a evidenţiat multitudinea de activităţi care pot fi făcute în regiune, iar ca puncte de atracţie turistică a menţionat Castelul Roşu ('Castello Roso'), construit în secolul al XIII-lea, 'Plaja de Aur' ('Golden Beach'), o plajă situată în cel mai sudic punct al insulei şi care îşi schimbă constant forma din cauza curenţilor mării, precum şi Insulele Petali, un grup de insule mici, bogate în vegetaţie sălbatică, în golful din apropiere de staţiunea Marmari, spre care se organizează excursii cu barca.

De neratat în sudul insulei Evia sunt şi 'Casele dragonilor' (în număr de peste 20), unele dintre cele mai vechi structuri aparent dedicate cultului zeilor din Grecia, datând probabil din perioada neolitică (5.000-3.000 Î. Hr.). Sunt structuri din piatră, construite fără mortar, cu pietre mari şi drepte folosite ca acoperiş.

În opinia lui Panagiotis Mentakis, ghid turistic local şi pasionat de istorie care s-a stabilit în sudul Eviei plecând din Atena în timpul pandemiei, 'Casele dragonilor' sunt nişte atracţii pe care autorităţile nu le promovează pe măsura importanţei lor, dată de vechime şi unicitate, dar şi de misterul care le înconjoară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel