Proiectul Ro-HydroHub. Câciu: ”Este un model care trebuie perpetuat”
La Palatul Victoria, a fost...
Prezentul act normativ are în vedere instituirea schemei de ajutor de stat IMM PLUS şi componentele acesteia IMM ROMÂNIA PLUS, AGRO PLUS, IMM PROD PLUS, CONSTRUCT PLUS, INNOVATION PLUS și RURAL PLUS.
Astfel, se are în vedere sprijinirea accesului la lichidități a întreprinderilor mici și mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie și a întreprinderilor mari a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina, precum si încurajarea şi stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie și a UAT-urilor care realizează proiecte de investiții în sectorul construcțiilor. În acest context, având în vedere gradul ridicat de incertitudine economică cauzat de situația geopolitică actuală, schema urmărește să se asigure că exista suficientă lichiditate disponibilă pentru companiile care au nevoie.
În cadrul schemei de ajutor de stat se acordă, în temeiul secțiunii. 2.1 din Cadrului temporar de criză și de tranziție, ajutoare de stat sub formă de garanție pentru credite și sub formă de grant.
Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme sunt compatibile cu piaţa comună în conformitate cu Comunicarea Comisiei Europene - Cadrul temporar de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei 2023/C 101/03 (Cadrul temporar de criză și de tranziție), şi se vor acorda după obţinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.
Bugetul schemei de ajutor de stat este de maximum 12.499.375.483,08 lei, echivalentul în lei a aproximativ 2.499.995.096,616 euro. În cadrul acestui buget, se pot acorda garanții în limita plafonului total de 11.100.000.000 de lei, echivalentul în lei a aproximativ 2.220.000.000 de euro. Elementul distinctiv față de Schema IMM INVEST PLUS, a cărei aplicabilitate a încetat la data de 31.12.2023 constă în includerea valorii garanțiilor care se vor acorda în cadrul programului în bugetul schemei și implicit în plafoanele de ajutoare de stat prevăzute la pct.61 si 62 din Cadrul temporar de criză și de tranziție.
Prin implementarea schemei de ajutor de stat se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 11.500 de beneficiari. Plafoanele garanţiilor de stat care pot fi emise în cadrul schemei de ajutor de stat pentru fiecare componentă se stabilesc prin ordinul al ministrului finanţelor.
În baza schemei de ajutor de stat se acordă ajutor de stat sub formă de garanţii de stat, în procent de maximum 90% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, în conformitate cu prevederile secțiunii. 2.1 din Cadrul temporar Ucraina, pentru unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru. Valoarea creditului garantat de stat și/sau procentul de garantare a creditului va putea fi ajustat în vederea încadrãrii în plafoanele menționate la art. 6 alin. (1), dupã caz. Valoarea maximă a finanţărilor acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5.000.000 lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investiţii.
Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul schemei de ajutor de stat nu poate depăşi 10.000.000 lei.
Durata maximă a finanţărilor este de 72 de luni, în cazul creditelor de investiţii, fără posibilitate de prelungire. În cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru, durata maximă a finanţărilor este de 36 de luni, fără posibilitate de prelungire. În cazul creditelor pentru capital de lucru cel puţin în ultimele 12 luni de valabilitate a garanţiei se aplică graficul de rambursare în rate fără posibilitatea beneficiarului de a efectua trageri/utiliza sume din credit.
În completarea garanţiilor de stat pot fi acordate garanţii financiare proprii de către alte instituţii financiare bancare şi nebancare, conform normelor şi procedurilorproprii ale acestora.
a) pentru beneficiarii ce se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii: la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 şi 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4 - 6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanţiei de stat;
b) pentru beneficiarii care se încadrează în categoria întreprinderilor mari,întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie şi a UAT-urilor: la nivelul de 0,5% pentru primul an de garantare, de 1% pentru anii 2 şi 3 de garantare, respectiv de 2% pentru anii 4 - 6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanţiei de stat.
Beneficiarii schemei de ajutor de stat, care au contractat credite de investiţii şi/sau credite/linii de credit garantate, beneficiază și de un ajutor de stat sub formă de grant în limita cumulului rezultat din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanţiei acordate, pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate, şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni.
Prin excepţie, beneficiarii componentei AGRO PLUS din domeniul agriculturii primare, pescuitului şi acvaculturii beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanţiei acordate, pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate şi nu beneficiază de dobândă finanţată de la bugetul de stat în baza prezentei scheme de ajutor de stat.
Ajutoarele de stat (garanție și grant) stabilite prin prezenta schemă se cumulează și se acordă în limita echivalentului în lei al sumei de 2.250.000 de euro pe întreprindere, respectiv echivalentul în lei a 280.000 de euro/întreprindere în cazulbeneficiarilor din domeniul agriculturii primare şi 335.000 de euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniile pescuitului şi acvaculturii. În cazul UAT-urilor, valoarea ajutorului de stat acordat nu poate depăşi echivalentul în lei a 2.250.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
La Palatul Victoria, a fost...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...
Proiect de OUG pentru...