În pofida restricțiilor, Rusia și-a sporit producția de petrol

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Pentru cine produce Rusia mai mult petrol
Pentru cine produce Rusia mai mult petrol
Rusia, al treilea mare producător global după Statele United State şi Arabia Saudită, a fost nevoită să-şi reducă producţia cu aproximativ 10%, la 10,05 milioane bpd în aprilie, comparativ cu februarie, în urma sancţiunilor.

Rusia şi-a majorat uşor producţia de petrol la 10,17 milioane de barili pe zi (bpd) în perioada 1 - 29 mai, a anunţat luni agenţia rusă de presă TASS, deşi încă este cu aproape un milion bpd sub nivelul înregistrat înainte de impunerea sancţiunilor occidentale, transmite Reuters.

Sancţiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global şi au pus presiune asupra producţiei şi vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat ţiţeiul rusesc sau au căutat să obţină reduceri de preţ.

TASS, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, a anunţat că producţia a fost restabilită la 10,17 milioane bpd în perioada 1-29 mai.

Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la 7 - 8 milioane de barili pe zi, pentru a obţine un preţ mai bun şi a evita vânzarea cu discount, susţine vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, într-un articol publicat luni în publicaţia rusească RBC.

"De ce ar trebui ca Rusia să menţină producţia de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm şi să exportăm şapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?", scrie Fedun, cel care, împreună cu Vagit Alekperov, a înfiinţat Lukoil în 1991. "Ce este mai bine - să vinzi 10 barili de ţiţei pentru 50 de dolari sau şapte barili, dar pentru 80 de dolari?", se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producţiei convenit cu alţi mari producători de petrol în cadrul OPEC+.

Vicepremierul rus Alexander Novak declara săptămâna trecută că Rusia va produce anul acesta între 480 şi 500 milioane tone de petrol, sau 9,64 - 10,04 milioane bpd, în funcţie de condiţiile externe. 

Citește și Liderii statelor UE, încercare de a ajunge la un compromis privind embargoul asupra petrolului rusesc

Între timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov acuză ţările occidentale că au îmbrăţişat „rusofobia”. Moscova va decide dacă relaţiile cu Occidentul vor continua în condiţiile în care imaginea Rusiei este denigrată de vestici. Oficialii ruşi vor să se concentreze pe dezvoltarea relaţiilor cu China. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, în contextul în care ţările occidentale promovează politici anti-ruse.

„Dacă Occidentul zădărniceşte reluarea relaţiilor, atunci ne vom gândi serios dacă vom mai avea nevoie sau nu”, a declarat Lavrov, declarându-se nemulţumit de atitudinea ţărilor occidentale care au hotărât brusc să schimbe regulile relaţiilor internaţionale în detrimentul Rusiei.

„Trebuie să încetăm să fim dependenţi în vreun fel de aprovizionarea cu absolut orice din Occident pentru a asigura dezvoltarea unor sectoare de importanţă critică pentru securitate, economie sau sfera socială a patriei noastre”, a punctat ministrul rus de externe. Moscova susţine că incursiunea sa urmăreşte demilitarizarea Ucrainei, pentru a împiedica expansiunea naţionalismului extremist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF

pixel