Industria din Europa Centrală se redresează, dar pericolul vine din SUA

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Oțelărie
Oțelărie
Declinul sectorul industrial din cea mai mare parte a Europei Centrale s-a atenuat în ianuarie, iar firmele şi-au exprimat optimismul privind perspectivele, arată rezultatele unui sondaj S&P Global publicat luni, deşi analiştii avertizează că principalul risc la adresa Europei îl constituie posibilitatea impunerii de către SUA de taxe vamale, transmit Bloomberg şi Reuters.

Indicatorul Purchasing Managers (PMI) din Polonia, calculat de S&P Global, a urcat la 48,8 puncte în ianuarie, de la 48,2 puncte în decembrie, în timp ce în Cehia a crescut la 46,6 puncte în ianuarie, de la 44,8 puncte în decembrie. De la mijlocul lui 2022, ambii indicatori sunt sub pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei.

În Ungaria, indicatorul PMI publicat de Asociaţia ţări de logistică, achiziţii şi gestionare a inventarelor, a scăzut la 49,8 puncte în ianuarie, după două luni de creştere.

Studiile subliniază că lipsa comenzilor de la principalii parteneri comerciali din zona euro, cum ar fi Germania, încă afectează redresarea Europei Centrale, dependentă în prezent de revenirea cheltuielilor gospodăriilor.

Riscurile sunt în creştere în Europa, după ce sâmbătă preşedintele Donald Trump şi-a dus la îndeplinire ameninţarea cu război comercial şi a impus taxe vamale de 25% pentru produsele din Canada şi Mexic şi încă 10% în plus faţă de taxele existente la produsele chinezeşti. El a spus că măsuri comerciale ar putea fi "cu siguranţă" impuse UE dar nu a precizat când se va întâmpla.

Europa Centrală nu are o expunere directă semnificativă la piaţa SUA, dar reprezintă o parte importantă din lanţurile de producţie ale vecinilor occidentali şi se va confrunta cu o încetinire prin acele canale comerciale.

"Deşi Europa Centrală nu este în special dependentă de SUA ca sursă a cererii finale, taxele vamale se vor adăuga actualelor turbulenţe", avertizează analiştii de la Capital Economics.

Pe lângă dificultăţile provocate de slăbiciunea Germaniei şi taxele vamale americane, exportatorii din Polonia, cea mai mare economie din Europa Centrală este afectată de aprecierea zlotului.

Companiile din Polonia şi Cehia şi-au exprimat o încredere sporită în perspectivele viitoare de creştere, conform S&P Global, iar analiştii spun că firmele ungare sunt mult mai prudente deoarece se confruntă, în cel mai bun caz, cu o stagnare a industriei.

Săptămâna trecută, Ministerul de Finanţe din Cehia a previzionat o creştere a economiei ţării în acest an la 2,3%, dar a avertizat că taxe vamale de 10% pentru produsele europene ar putea duce la o încetinire de 0,4 - 0,5 puncte procentuale a PIB-ului. Economiştii de la Raiffeisen susţin că datele PMI privind Cehia din ianuarie sunt puţin probabil să reprezinte un punct de cotitură pentru redresarea industriei cehe. "Previziunile privind creşterea economiei germane tind spre zero şi există ameninţarea războiului comercial", avertizează aceştia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel